joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTDorohoian arestat la Oradea pentru o ţeapă de zeci de mii de...

Dorohoian arestat la Oradea pentru o ţeapă de zeci de mii de lei

Marți, 11 februarie a.c., polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au efectuat cercetări față de un bărbat de 29 de ani, din municipiul Dorohoi, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată, respectiv înșelăciune.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni îl bănuiesc pe Sebastian Ovidiu Golinschi că, la 27 iulie 2018, în jurul orei 19.45, în timp ce se afla pe strada Calea Borșului din Oradea (judeţul Bihor), în parcarea unui magazin, într-un autoturism, în urma unei înțelegeri prealabile cu un bărbat de 27 de ani, din localitatea bihoreană Sântion, care intenționa să cumpere de la acesta 40 de telefoane mobile de ultimă generație, după ce ar fi primit de la bihorean suma negociată, respectiv 97.800 de lei, l-ar fi agresat fizic și i-ar fi solicitat să coboare din autoturism.

La scurt timp după ce a coborât din autoturismul în care se afla dohoianul victima a verificat conținutul cutiilor, constatând că în acestea se aflau diverse baterii de telefoane mobile folosite, telefoane mobile vechi și alte accesorii. În urma extinderii cercetărilor și administrării probatoriului în cauză, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea l-au reținut pe dorohoianul de 29 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Miercuri, 12 februarie a.c., Sebastian Ovidiu Golinschi a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de tâlhărie calificată și înșelăciune.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a ceui în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat. Până la pronunţarea unei sentinţe definitive, dorohoianul va beneficia de prezumţia de nevinovăţie.

Tânărul nu ajunge pentru prima dată în spatele gratiilor. El a mai fost închis până acum de mai multe ori, pentru tot felul de fapte penale, inclusiv pentru infracţiuni informatice, unele isprăvi fiind comise pe teritoriul altor state.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
10.6 °
71 %
6.3kmh
100 %
joi
20 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...