spot_img
marți, decembrie 9, 2025
AcasăLocal BTLocuințe modulare pentru două familii care au rămas casă

Locuințe modulare pentru două familii care au rămas casă

Prefectul Valentin – Alexandru Colbu a convocat, în această dimineață, o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), în calitate de președinte al acestei comisii, pentru acordarea a două locuințe modulare.

Potrivit reprezentantului guvernului în teritoriu, la secretariatul CJSU Botoșani au fost înregistrate două adrese din partea primăriilor orașului Darabani și comunei Dângeni prin care se solicită acordarea a două construcții ușoare din elemente modulare, necesare pentru două familii ale căror case au fost distruse în urma a două incendii.

La Dângeni, în urma incendiului produs în seara zilei de 18 februarie a.c., o mamă și cinci copii minori au ramas fără acoperiș deasupra capului. La Darabani, în urmă cu câteva ore, s-a produs un incendiu care a distrus locuința unei familii formate din doi adulți și un copil. „În baza acestor solicitări a fost întocmit un proiect de hotărâre, aprobat în unanimitate de membrii CJSU. Astfel, cele două familii vor putea beneficia de câte o locuință temporară, până la identificarea unei alte soluții”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Transportul, respectiv încărcarea şi descărcarea locuinţelor modulare se vor face prin grija primăriilor orașului Darabani și a comunei Dângeni.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
3.3 ° C
3.8 °
2.2 °
97 %
1.8kmh
20 %
mar
7 °
mie
8 °
J
11 °
vin
12 °
S
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și cumpărăturile tot cu patriotism s-au făcut.

EDITORIAL

În ultimele zile, peste o sută de mii de oameni din Prahova, Dâmbovița și Argeș au rămas brusc fără apă potabilă. Motivul? Barajul Paltinu,...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...