spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTParcul Cornişa, promovat la Târgul de Turism al României

Parcul Cornişa, promovat la Târgul de Turism al României

În aceste zile, Cornișa AquaPark este în centrul atenției vizitatorilor Târgului de Turism al României, organizat la București, la Romexpo. Alături de funcţionari de la Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Botoşani şi zona de agrement Cornişa, la târg participă şi reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport care promovează Tabăra de airsoft de la Agafton. „Hai la Botoşani! Hai la Cornişa!”, acesta este îndemnul cu care sunt întâmpinaţi vizitatorii standului botoşănean.

„Numeroasele contacte cu agențiile de turism și reacțiile pozitive ale tuturor celor care au vizitat standul botoșănean sunt semnale încurajatoare privind creșterea, în sezonul estival, a numărului de turiști care vor ajunge la Cornișa. Efectele afluxului sporit de turiști sunt benefice nu doar pentru imaginea Botoșanilor, ci și în plan economic, fiind una dintre modalitățile ingenioase în care pot fi atrași bani în municipiu”, se arată într-un comunicat transmis de biroul de presă din cadrul primăriei.

Tot în această lună, standul de prezentare a municipiului Botoşani a stârnit interesul agențiilor de turism, al presei de profil și al vizitatorilor obișnuiți la alte două târguri de turism: Moldexpo, organizat la Chișinău între 13 – 16 februarie și Touristica, organizat la Cluj Napoca între 14 – 16 februarie.

Potrivit conducerii Primăriei Botoşani, Parcul de agrement Cornișa a transformat, în mai puțin de un an de la inaugurare, Botoșaniul într-un punct extrem de atractiv pentru turiștii din țară și chiar și pentru turiștii străini, îndeosebi cei din Ucraina și Republica Moldova.

Interesul pentru un sejur la Botoșani este întreținut constant, într-o manieră profesionistă, prin acțiunile de promovare organizate, respectiv festivaluri și spectacole cât mai atractive, cu impact regional şi prezentarea facilităților de excepție de la Cornișa la târguri de turism.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
5.3 ° C
8.8 °
4.4 °
91 %
1.1kmh
7 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...