spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTBărbat internat din cauza unei pisici

Bărbat internat din cauza unei pisici

Un bărbat a ajuns la spital, din cauza unei muşcături de pisică. Incidentul a avut loc la începutul săptămânii, în gospodăria bărbatului, din Botoşani, însă iniţial a ignorat plăgile suferite la nivelul pumnului stâng.

Joi, după două zile, acestuia i s-a umflat foarte tare mâna, resimţind dureri puternice la nivelul zonei afectate, astfel că s-a prezentat la Urgenţe. Din cauză că verigheta îi oprea circulaţia, acesta a fost dus imediat în camera de consultaţii, urmând ca medicul de gardă să decidă conduita terapeutică necesară şi vaccinarea acestuia.

Ulterior, medicii au decis internarea bărbatului, acesta fiind transferat din Urgențe pe Secția de Chirurgie Plastică și Reparatorie.

Numărul scăzut al câinilor vagabonzi de pe străzile oraşului a adus la o situaţie mai puţin obişnuită în ultrimile luni. Potrivit medicilor, tot mai mulţi botoşăneni au ajuns la spital atacaţi de pisicile vagaboande.

Un astfel de caz a fost şi în urmă cu două săptămâni, al unei femei de 60 de ani, care a ajuns azi la Urgenţe cu multiple răni la ambele mâini, după ce o pisică fără stăpân a atacat-o fără motiv. Femeia obişnuia să hrănească felina aciuată pe lângă blocul în care aceasta locuieşte, însă în ziua cu pricina, în momentul în care s-a apropiat de locul în care îi lăsa mâncare, pisica a atacat-o, zgâriind-o pe mâini de mai multe ori.

Speriată, femeia a venit la Urgenţe, unde cadrele medicale i-au pansat rănile de pe ambele mâini. ”Mușcătura de câine sau pisică poate fi destul de periculoasă, mai ales dacă animalul prezintă rabie, motiv pentru care este recomandat ca toate persoanele care sunt mușcate de animale să se prezinte în serviciul UPU pentru prelucrarea plăgii și pentru vaccinarea antitetanos”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.9 ° C
13.9 °
11.6 °
87 %
2.7kmh
100 %
mie
18 °
joi
20 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...