Sortiţi, la un moment dat, prin poruncă domnească, să devină apanaj al doamnelor ţării, Botoşanii, prin aceasta înţelegând târgul şi ocolul aferent, s-au confruntat cu situaţia de a da cea mai mare parte a dărilor cămării acestora. Dacă în ceea ce priveşte modul în care au înţeles soţiile domnilor moldoveni să gestioneze patrimoniul format din satele din ocol ne vom referi pe larg, în următorul capitol, vom menţiona în continuare care erau principalele surse de venituri pe care Botoşanii le puteau pune la dispoziţia doamnelor Ţării Moldovei.
În anumite cazuri, lacunele documentare pot fi suplinite făcându-se apel la logica istorică şi la conexiuni între fapte şi realităţi din trecut certificate documentar. Informaţia furnizată de Bogdan Petriceicu Haşdeu, referitoare la faptul că în vremurile mai vechi, la Botoşani, avea loc cel mai important iarmaroc de atunci al ţării, coroborată cu împrejurarea că în acel timp acolo fusese deja creat apanajul Doamnei, ne determină să presupunem că importantele venituri generate prin impunerea unui anumit procent pentru fiecare dintre lucrurile sau vitele tranzacţionate luau calea cămării Doamnei.
Un alt venit consistent ce putea întregi averea acesteia era cel oferit de taxele vamale plătite de negustori pentru dreptul de a-şi desface mărfurile în târg (se mai numea „vama cea mică” sau „vama târgului”). În condiţiile în care poziţia geografică a Botoşanilor făcea din această regiune una dintre cele mai tranzitate de către carele de marfă ale negustorilor străini şi autohtoni, beneficiile rezultate erau substanţiale şi nu ne îndoim că măcar o parte, cea mai consistentă, dacă nu în întregimea lor, se îndreptau spre cămara Doamnei.
Un document din 25 august 1680, de la Anastasia, soţia lui Gheorghe Duca voievod, oferă lămuriri suplimentare asupra altor categorii de venituri ce întregeau agoniseala „gospojda” (Doamnei, așa cum apare în actele slavone, n. ns.). La acea dată, doamna ţării scria slugilor sale, goştinarilor de oi şi de mascuri şi desetnicilor de stupi să lase în pace satul Teişori, de la ocolul Botoşanilor, întrucât aceste dări erau percepute de către egumenul mănăstirii Galata, la care acest sat era închinat. Aşadar, goştina (darea, n. ns.) oilor şi porcilor şi desetina (dijma, a zecea parte, n. ns.) pe stupii din ocolul târgului erau încasate, prin intermediul slujbaşilor domneşti, tot de către Doamna ţării.
„Catastihul de cisle” din 20 februarie 1591, al lui Petru Şchiopul voievod, în care sunt precizate categoriile sociale birnice din Moldova sfârşitului de secol XVI, menţionează separat, în cadrul ţinutului Hârlău, atunci când se enumeră categoriile fiscale de acolo, ocoalele Botoşanilor şi Şipotelor, tocmai pentru că veniturile pe care ele le aduceau aparţineau Doamnei. Aceeaşi situaţie şi în ceea ce priveşte “Catastihul goştinei oilor”, din 12 mai 1591, în cadrul ţinutului Hârlău fiind nominalizate ocolul Botoşanilor, cu 355 ţărani de istov (țărani care plăteau birul întreg, fiind considerați mai înstăriți, n. ns.) şi ocolul Şipotelor, cu 56 ţărani de istov.
Înscrierea ocolului Botoşanilor în „Catastihul” lui Petru Şchiopul are aceeaşi explicaţie cu faptul că târgul Botoşani şi ocolul său nu figurează într-un catastif de vistierie din 1606: veniturile colectate de aici nu mergeau, ca în cazul tuturor celorlalte, adunate din restul ţinuturilor Ţării Moldovei, spre cămara domnească, ci ele erau rezervate Doamnei.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
