spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTDeclarația unică se depune până în mai

Declarația unică se depune până în mai

Numai bine ce s-au obișnuit cu noul an, că botoșănenilor li se aduce aminte de către specialiștii de la ANAF că mulți dintre ei nu și-au încheiat încă socotelile fiscale pe anul trecut. În primele cinci luni ale anului anumite categorii de contribuabili trebuie să depună Declarația unică pentru a scăpa de această grijă. Termenul pentru acest an este 25 mai, ceea ce înseamnă că mai sunt trei luni la dispoziția celor vizați de lege.

Mai mult, Declarația unică se utilizează atât pentru declararea impozitului pe veniturile realizate și a contribuțiilor sociale datorate pentru anul 2019, cât și pentru estimarea obligațiilor datorate pentru anul 2020.
Conform precizărilor transmise de Serviciul comunicare, relații publice și mass media al ANAF, sunt vizate persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România, din: activităţi independente, drepturi de proprietate intelectuală, cu excepţia contribuabililor pentru care impozitul se reţine la sursă, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole, piscicultură şi/sau silvicultură, transferul titlurilor de valoare, precum și venituri din alte surse. Exemple sunt câștiguri din transferul de monedă virtuală, sau venituri impozabile ca urmare a cesiunii de creanţă.

Declarația unică se depune și de către persoanele fizice rezidente care realizează venituri din străinătate, supuse impozitării în România, de exemplu: venituri din activităţi independente, venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole, piscicultură, silvicultură, venituri sub formă de dividende, venituri sub formă de dobânzi, venituri din premii, venituri din jocuri de noroc, câştiguri din transferul titlurilor de valoare etc.

Documentul se poate depune în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire, caz în care data depunerii declaraţiei în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă.
Pot fi folosite și mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv serviciul „Spaţiul privat virtual” (SPV), sau site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.
”Pentru completarea si depunerea declarației unice, contribuabilii pot solicita asistență telefonică, în domeniul fiscal sau IT, la numărul 0314039160, sau la sediul unităților fiscale pentru completarea și depunerea declarației, inclusiv online, utilizând calculatoarele puse la dispoziția contribuabililor în acest scop.”, precizează specialiștii fiscali.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
7.7 ° C
9.6 °
7.1 °
90 %
0.8kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...