spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTIncredibil ! Agresor lăsat liber de anchetatori

Incredibil ! Agresor lăsat liber de anchetatori

Situație incredibilă în cazul tentativei de omor din satul Costești, comuna Răchiți, de miercuri seară, unde unul dintre indivizii implicați în agresiune a fost lăsat în libertate de anchetatori. Asta deși, potrivit victimelor, cel rămas în libertate este tocmai cel care a adus armele, respectiv un cuțit și un satâr. Ba mai mult, după incidentul violent, acesta ar fi continuat cu amenințările la adresa administratorilor barului. „Am fost umiți că nu s-a luat nicio măsură împotriva acestuia. La început, nici nu ne-a venit să credem. Vom lua legătura cu un avocat și vom face plângere pentru că inclusiv eu am fost rănit în agresiune. Vom vedea dacă putem cere un ordin de restricție sau de protecție pentru că, în condițiile în care el a rămas în libertate, noi nu ne mai simțim în siguranță”, a spus A.C.,administratorul barului în curtea căruia a avut loc incidentul violent.

Amenințări proferate sub ochii localnicilor

Potrivit acestuia, scandalul a avut loc miercuri seară, în momentul în care tânărul lăsat în libertate, Marcel Constantin F., în vârstă de 18 ani, cu mai multe fapte penale la activ, a venit la bar, deși avea interdicție. Atunci, în incinta unității era doar soția administratorului, care l-a sunat imediat pe telefonul mobil pe C.A., anunțându-l de apariția tânărului, care începuse deja să profereze amenințări. Ajuns la bar, A.C. l-a evacuat pe tânăr, dar individul a început să-l amenințe și pe el. „Stai să vezi ce îți fac. Te tai!”, au fost amenințările tânărului, acest lucru întâmplându-se chiar sub ochii localnicilor aflați în local. Știind că frații Marcel Constantin F. și Andrei D. (n.r. – care sunt frați, deși poartă nume diferite) sunt cuțitari și cu antecedente penale, administratorul barului a sunat imediat la 112, anunțând poliția, după care a sunat și la firma de protecție și pază cu care are încheiat contract în acest sens. Ca măsură de precauție, bărbatul și-a sunat și fratele, care întâmplător era cu un amic de-al său, aceștia reușind să ajungă destul de repede. Între timp, însă, Marcel Constantin F. a mers la domiciliul său, de unde s-a întors înarmat cu un cuțit și cu un satâr, prima armă ajungând în mâna fratelui său, Andrei D., la rândul său cu antecedente penale.

Arme abandonate de agresori

Ce a urmat, a întrecut orice închipuire, cei doi frați atacându-i pe administratorul barului și pe cei veniți să îl sprijine. „Nu a fost niciun fel de conflict spontan, așa cum au spus unii pentru că ei au venit clar cu intenția de a ne agresa. Se vede și din imaginile surprinse de camerele de supraveghere. Inițial, nu s-a știut de cuțitul din mâna lui Andrei D., însă pe imagini se vede cum Costel F. are în mână satârul adus de acasă”, a povestit C.A. Astfel, deși bărbatul a încercat să calmeze spiritele, sperând să îi îndepărteze pe agresori (n.r. – intenție care se vede și pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere), atacatorii își pun în aplicare intențiile violente, înjunghiindu-i pe fratele administratorului și pe prietenul acestuia, veniți în sprijin. Loviturile au fost extrem de violente, lama cuțitului din mâna lui Andrei D. rupându-se și rămânând înfiptă în pieptul unuia dintre bărbații răniți. Ulterior, agresorii au aruncat satârul și mânerul cuțitului și au fugit, iar victimele au ajuns la spital, fiind transferate la o clinică din Iași.

Suspect lăsat liber de anchetatori

La scurt timp după agresiune a ajuns și un echipaj de poliție, iar cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribubalul Botoșani. Reținut sub acuzația de tentativă de omor, Andrei D. a fost arestat preventiv în cursul zilei de joi. În schimb, anchetatorii nu au luat nici-o măsură față de celălalt agresor, Marcel Constantin F., deși el a fost cel care a provocat incidentul și chiar a adus armele, ajutându-l astfel și instigându-l pe fratele său să pună în aplicare intențiile agresive.

Cine este cel lăsat în libertate

Tânărul, care are doar 18 ani, are la activ deja mai multe fapte penale. Trimis în judecată pentru nişte furturi comise în primăvara lui 2018, el a fost plasat iniţial sub control judiciar, dar nu a respectat măsurile şi a fost arestat preventiv. A stat închis până în august 2019, când magistraţii au dispus plasarea lui în arest la domiciliu. Doar că în momentul în care s-a văzut ieşit din subsolul poliţiei, individul a revenit la vechile metehne. Ignorând toate restricţiile impuse de instanţa de judecată prin instituirea măsurii arestului la domiciliu, el s-a dus din nou la furat. Astfel, în noaptea de 13 spre 14 noiembrie 2019, împreună cu un complice, el a spart locuinţa unui sătean, de unde au furat mai multe bunuri, iar pentru ştergerea eventualelor urme au incendiat locuinţa.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie moderată
9.9 ° C
10.4 °
8.8 °
95 %
5.8kmh
100 %
joi
10 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...