joi, mai 9, 2024
AcasăLocal BTCJ și Prefectura își continuă activitatea

CJ și Prefectura își continuă activitatea

Criza provocată de pandemia de coronavirusul Covid-19 a determinat instituțiile publice să ia măsuri de restricţionarea a activităților cu publicul.

La nivel local, Consiliul Județean (CJ) Botoșani a decis o limitare a activității cu publicul, dar nu și anularea, încă, ședinței ordinare care ar trebui în mod normal să aibă loc în ultima zi de joi a lunii. „Ședința de CJ se va ține așa cum este normal. Nu vor fi în sală mai mult de 40-45 de persoane, consilierii județeni și directorii din cadrul CJ-ului. Vom lua măsurile de protecție necesare, dar lucrurile trebuie să meargă înainte”, a declarat Costică Macaleți, președintele CJ Botoșani. Acesta a mai afirmat că oamenii nu mai au acces în interiorul instituției, iar cei care vor să facă reclamații sau să depună petiții o pot face de adresele de mail pe care le găsesc la secțiunea „contact” a site-ului CJ. În cazul în care comunicare nu este posibilă prin mijloace electronice, atunci persoana este oprită la poartă se iau măsurile necesare de protecție, iar persoana cu care are treabă coboară să vadă despre ce este vorba.

La rândul său, prefectul Dan Nechifor susține că nu și-a pus problema încă a modului în care se vor desfășura audiențele, mai ales că acestea se țin în prima săptămână a fiecărei luni, iar restricțiile, deocamdată, sunt anunțate până la sfârșitul lui martie. „Vom vedea cum vom proceda în această situație. Noi primim petițiile în scris și online”, a spus Nechifor, adăugând că la nivelul instituției pe care o conduce s-a stabilit și o procedură prin care să fie rezolvate situațiile care nu pot fi soluționate în scris sau electronic.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.6 ° C
12.8 °
11 °
79 %
0.8kmh
100 %
joi
17 °
vin
19 °
sâm
19 °
Dum
17 °
lun
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a înghesuit lumea la stadion la ultimul meci. Să sperăm că o să mai avem la ce ne înghesui.

EDITORIAL

…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...

EPIGRAMA ZILEI

Norodul fiind absent, Tagma hulită de tine Are conturile pline Și-o găsești în ... Parlament!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...