sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTDemersuri pentru achiziționarea de aparate de testare Covid-19 (video)

Demersuri pentru achiziționarea de aparate de testare Covid-19 (video)

Botoșaniul nu are niciun Analizor Real Time PCR prin care poate fi detectată imediat persoana infectată cu Covid-19, dar este pe cale să aibă, în cel mai scurt timp două astfel de aparate.

Zilele trecute, Consiliul Județean (CJ) Botoșani și-a anunțat disponibilitatea de a cofinanța lista de achiziții de urgență făcută de conducerea Spitalului Județean „Mavromati” pentru criza generată de pandemia de coronavirus. Primul pe listă este un Analizor Real Time PCR, doar că achiziționarea lui este condiționată de către modificarea cadrului legal de către guvern, în sensul permiterii mutării resursei bugetare dintr-un trimestru în altul. Situația a fost confirmată și de către prefectul Dan Nechifor în cadrul unei conferințe de presă. „Având în vedere că este stare de urgență, cea mai mare problemă este sursa de finanțare. Consiliul Județean și-a arătat disponibilitatea, numai că este vorba pur și simplu de anumite proceduri legale, de mutare a banilor dintr-un capitol bugetar într-altul (n.r. – dintr-un trimestru într-altul), care nu este prevăzută în decretul prezidențial. Am vorbit cu Bucureștiul, eventual căutăm printr-o ordonanță de urgență să dăm posibilitatea legală a celor de la Consiliul Județean să mute banii pe fondul de rezervă”, a anunțat prefectul Nechifor.

Achiziție blocată de o semnătură

Acesta a mai precizat că un aparat similar care este în procedură de achiziţie de către Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) va fi împrumutat DSP-ul și Spitalului Județean pe perioada pandemiei de coronavirus. „DSV-ul va primi un aparat de genul acesta, care a fost achiziționat pe fonduri europene și-l va preda Spitalului Județean”, a spus Nechifor.

Minodora Vasiliu, directorul DSVSA Botoșani, a explicat că instituția pe care o conduce a accesat un proiect finanțat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) care poate fi folosit atât pentru pesta porcină, cât și pentru depistarea Covid-19. „Momentan, mai avem nevoie de un aviz de la AFIR Iași pentru a finaliza investiția. E o chestiune de formalitate pe care sperăm să o rezolvăm repede. Noi am luat legătura cu furnizorul și-l are în stoc”, a precizat Minodora Vasiliu.

Contactat de „Monitorul de Botoșani”, directorul adjunct al Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (CRFIR) Iași, Anghel Ficu, susține că e vorba de o semnătură de aprobare a planului de achiziții, dar că aparatul ar putea fi cumpărat și fără acel aviz, motivat de starea de urgență. „Am înțeles că ne-au trimis planul de achiziție prin poștă. Dacă îl scanează și-l trimit pe mail îl semnăm acum, dar pot face achiziția și fără această semnătură. Nu trebuie să aștepte nimic de la noi, pentru că nu mai sunt condiționați de acel document, pentru că s-a declarat stare de urgență. Pot face achiziția și acum , a spus directorul CRFIR.

Directorul DSVSA Botoșani a respins acest punct de vedere și susține că, momentan, cadrul legal privind achizițiile publice nu a fost modificat și pentru instituţia pe care o conduce și că nu vrea să riște o amendă uriașă din partea autorităților. În schimb, aceasta a luat legătura în cursul după-amiezii de ieri cu Anghel Ficu pentru rezolvarea problemei birocratice, astfel încât Analizor Real Time PCR să ajungă la Botoșani în cel mai scurt timp.

Universitatea Suceava pune la dispoziția Spitalului „Sf. Ioan” o linie de testare

Sub coordonarea șefului de lucrări biolog Andrei Lobiuc și a profesorului universitar Mihai Dimian, echipa Laboratorului de Metagenomică și Biologie Moleculară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a implementat o linie semiautomată de testare pentru Covid-19. Tehnologia a fost dezvoltată cu ajutorul specialiștilor de la Institutul „Matei Balș” București și din industria de profil. „Echipamentele folosite în acest demers sunt de ultimă generație… Aparatul Real Time PCR este de tip multiplex, ceea ce înseamnă că, în combinație cu kiturile de detecție folosite, permite triplarea numărului de probe efectuate în același timp, cele TREI gene ale Covid-19 fiind amplificate și cuantificate simultan”, a scris profesorul universitar sucevean, Mihai Dimian, pe pagina sa de socializare. Potrivit acestuia, cu ajutorul liniei care va fi instalată la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava se vor putea face zilnic peste 200 de teste de mare precizie zilnic.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
0.9 ° C
4.6 °
-0 °
94 %
1.4kmh
16 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...