vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTDosarul fostului președinte CJ, Florin Țurcanu, analizat de magistrații suceveni

Dosarul fostului președinte CJ, Florin Țurcanu, analizat de magistrații suceveni

Dosarul penal intentat de procurorii anticorupție fostului președinte al Consiliului Județean (CJ), Florin Țurcanu, a intrat pe ultima sută de metri. În urma condamnării dispusă de Tribunalul Botoșani, pe 29 ianuarie a.c., fostul oficial a contestat sentința, la fel și procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), astfel că dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel Suceava, care va pronunța decizia definitivă.

Potrivit programării, prima înfățișare în fața judecătorilor suceveni ar urma să aibă loc pe 11 mai a.c., la o săptămână după expirarea primelor măsuri dispuse de Consiliul Superior al Magistraturii pentru combaterea epidemiei de coronavirus, însă rămâne de văzut dacă procesul va avea loc întrucât nu este exclus ca măsura suspendării ședințelor de judecată să fie prelungită. Situația va fi analizată de conducerea instanței sucevene, care va decide dacă dosarul cu pricina poate fi inclus în categoria cauzelor urgente, așa încât procesul să nu fie prelungit.

Fost preşedinte al Consiliului Judeţean în perioada 2012 – 2014, Florin Ţurcanu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în aprilie 2016 pe motiv că, în intervalul 2013 – 2014 i-ar fi solicitat omului de afaceri Marcel Bîrsan, care administra societatea Cornell’s Floor SRL, să-i construiască o casă la marginea municipiului Botoşani, pe numele socrului său, promiţându-i în schimb că va interveni pe lângă angajaţii CJ şi o serie de primari aşa încât firmele lui să câştige o serie de licitaţii. Pentru a masca afacerea, a fost încheiat un contract fictiv cu o firmă administrată de un cumnat al omului de afaceri, Marcel Bîrsan oferindu-i fostului preşedinte CJ şi o serie de bani pentru ca acesta să „plătească” facturile emise. În urma anchetei DNA, Florin Ţurcanu a fost acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar socrul său, Aristomel Anuşcă, pentru complicitate la aceste fapte. După un proces maraton, timp în care dosarul a trecut prin trei complete de judecată ca urmare a pensionării unor magistrați, Florin Ţurcanu a fost găsit vinovat la ambele capete de acuzare şi condamnat la patru ani şi trei luni cu interzicerea unor drepturi, el având o condamnare mai veche pentru o serie de falsuri comise în partid pe vremea când conducea organizaţia PNL Botoşani. În schimb, socrul său, Aristomel Anuşcă, a fost achitat de magistrații Tribunalului Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
8.9 ° C
11.6 °
8.3 °
63 %
1.3kmh
31 %
joi
9 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...