sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTCJ și-a anulat ședința în care trebuia să decidă majorarea capitalului la...

CJ și-a anulat ședința în care trebuia să decidă majorarea capitalului la Nova Apaserv

Consiliul Județean (CJ) Botoșani și-a anulat ședința ordinară care trebuia să aibă loc astăzi , la ora 10:00, din cauza evoluției situației generate de pandemia de coronavirus. Pe ordinea de zi a ședinței se afla un punct prin care se intenționa majorarea capitalului social al Nova Apaserv cu 3.857.680 de lei, echivalentul a aproximativ 800.000 de euro.

Președintele CJ, Costică Macaleți, a anunțat că nu se va renunța la majorarea de capital al operatorului de apă, pentru că acesta are nevoie stringentă de bani „pentru asigurarea continuității serviciilor de asistență tehnică și supervizare lucrări pe toată perioada de derulare a contractelor incluse în cadrul proiectului «Fazarea proiectului: extinderea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare – epurarea apelor uzate în județul Botoșani»”. Este vorba de fapt de dirigintarea lucrărilor de la Flămânzi, Dorohoi și Vorona.

Am solicitat STS (n.r. – Serviciul de Telecomunicații Speciale) să ne asigure posibilitatea de a desfășura ședințele online. Vom convoca, cel mai probabil vineri, o ședință extraordinară online în acre vom modifica regulamentul de funcționare, iar apoi, luni, vom convoca o altă ședință extraordinară în care vom dezbate ordinea de zi pe care trebuia să o dezbatem astăzi. Nu se poate să convocăm o ședință ordinară, pentru că ar trebui să o facem cu cinci zile de a avea loc și nu mai este timpul necesar”, a explicat Macaleți.

În urmă cu zece luni, CJ a mai majorat odată capitalul social al Nova Apaserv cu aproximativ un milion de euro. Atunci, mai bine de jumătate din cei 4,360 milioane de lei aduși ca aport de capital, adică 2,280 milioane lei, au fost folosiţi pentru stingerea datoriilor restante către furnizori. Un milion de lei a fost folosit pentru contorizarea branşamentelor, în timp ce 880 de milioane pentru plata ratelor la creditele contractate pentru cofinanţarea investiţiilor derulate prin POS Mediu. 200 de milioane au fost avansul achiziţiei în leasing a unui buldoexcavator mare şi a unui miniexcavator.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
14 ° C
16.5 °
13.6 °
44 %
5.1kmh
71 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
6 °
mar
13 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...