Primăria Botoşani îi caută pe pensionarii care au nevoie de ajutor

bty

Funcţionarii din Primăria Botoşani lucrează la această dată la realizarea bazei de date cu persoanele de peste 65 de ani, fără susținători, care au nevoie de asistență pentru aprovizionare.

Primarul Cătălin Flutur, şeful Compartimentului Local pentru Situaţii de Urgenţă, a întreprins o serie de acțiuni în vederea identificării tuturor pensionarilor care trebuie sprijiniţi de autoritatea publică locală.

În municipiul Botoșani există la această dată mai mult de 15.000 de persoane cu vârsta de peste 65 de ani. Cea mai mare parte a acestora au rude care îi ajută la procurarea alimentelor, medicamentelor și a bunurilor de consum necesare, astfel încât să nu fie nevoite să își părăsească locuințele.

Pentru a întocmi lista completă a celor pe care nu are cine să îi asiste în privința aprovizionării, Cătălin Flutur a avut o întrevedere cu Petrică Butnaru, președintele Federației Asociațiilor de Proprietari,  care s-a implicat în această operațiune, transmițând către asociații solicitarea de a întocmi listele de bătrâni care vor trebui ajutați.

„Dificultatea identificării tuturor celor în cauză apare în zonele de case ale municipiului, acolo unde nu există asociații de proprietari. Pentru ca nici unul dintre vârstnicii din municipiul nostru care are nevoie de ajutorul autorităților locale să nu fie omis, primăria pune la dispoziția celor aflați în această situație două numere de telefon la care pot suna pentru a fi luați în evidență: 0231/502200 și 0372/316724”, a transmis Biroul de presă al primăriei.

Pentru trimiterea către fiecare dintre bătrânii care au nevoie de ajutor a alimentelor și/sau medicamentelor solicitate, municipiul Botoşani a fost împărțit în zone, care vor fi acoperite de personalul Direcției de Asistență Socială, Poliția Locală și voluntari ai ONG-urilor locale.

Deja ai votat!