spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTApel la solidaritatea moldovenilor

Apel la solidaritatea moldovenilor

Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei (MDM) face un apel către factorii politici să nu mai anunțe că nu primesc bolnavi din alte județe, întrucât unele spitale din Moldova au fost proiectate pentru o regiune mai mare, nu doar pentru un anume județ. Aveți mai jos conținutul integral al scrisorii care a fost semnat de membri ai MDM și de multe personalități moldovene din diverse domenii de activitate.

Închiderea județelor nu este o soluţie! APEL LA MOLDOVA SOLIDARĂ

Covid-19 nu ține cont de granițe, de orașe, județe, regiuni sau state.

Oricine îi poate deveni victimă, indiferent de vârstă, poziție socială ori loc.

Este un virus „universal” în fața căruia trebuie să existe o recție medicală, socială și umanitară solidară și coordonată.

O politică de autoizolare aplicată între instituții, administrații și factori responsabili are consecințe criminale pentru populație.

Printr-un concurs nefericit de împrejurări, Suceava a devenit cel mai mare focar din țară, afectând inclusiv o mare parte a personalului medical. Oameni și organizații civice, unele autorități și instituții au reacționat potrivit în fața acestei situații.

În același timp, sunt lipsite de umanitate și complet iresponsabile pozițiile publice ale unor decidenți politici, administrativi sau chiar medicali din Moldova pentru împiedicarea accesului pacienților infectați cu Covid-19 dintr-un județ în spitalele din alte județe.

„Județenizarea” în acordarea ajutorului medical este contraproductivă, ineficientă și poate costa multe vieți.

Cel mai mare pericol în gestionarea Covid19 este închiderea fluxurilor de pacienţi între judeţele vecine!

Multe dintre reşedinţele de judeţ au doar dotări minimale ale spitalelor, astfel încât sistemul lor medical nu poate funcţiona decât în strânsă relaţie cu centrele spitaliceşti superioare, cele care drenează o parte a pacienţilor la nivel regional.

Închiderea județelor pentru a stopa Covid19 nu este o soluţie!

Dacă vom ajunge să ne baricadăm din cauza coronavirusului în spatele limitelor administrative, transformându-ne judeţele în citadele, vom avea doar iluzia securizării faţă de ceilalţi.

E necesar ca judeţele – în primul rând cele vecine, apoi cele din toată regiunea – să conlucreze onest şi eficient în combaterea Covid19.

Cu toate lipsurile, spitalele mari din regiune sunt oricum mai bine dotate pentru a face față situației decât spitalele din orașele mijlocii sau mici.

Cetățenii din judeţele care sunt dotate superior din perspectivă medicală trebuie să înţeleagă că unele dintre spitalele propriului judeţ au fost construite și pentru pacienţii din celelalte judeţe ale regiunii.

Bolnavii au nevoie de asistență medicală, iar aceasta trebuie acordată eficient și nediscriminatoriu acolo unde există capacități, unde există oameni pregătiți și instrumente. Nimeni nu trebuie abandonat, nimeni nu trebuie lăsat să moară!

Chiar dacă nu există o regiune administrativă, avem nevoie de solidaritate regională în această perioadă.

Suceava și sucevenii – pacienți și personal medical, deopotrivă – au nevoie de ajutorul nostru, au nevoie să simtă că locuitorii din celelalte județe ale Moldovei le sunt alături.

În perioade de criză este nevoie de acțiune comună.

Toți moldovenii trebuie să dovedească empatie, solidaritate și să acționeze pentru salvarea concetățenilor loviți de această boală contagioasă și agresivă.

Semnează:

Asociația „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei” (MDM)

Bogdan Iliescu, neurochirurg, asistent universitar UMF Iași

Dan Zaharia, senior consultant EXTIND, fondator FabLab Iași

Emil Coșeru, actor societar, Teatrul Național „V. Alecsandri” Iași, Universitatea de Arte “G. Enescu” Iași

Codrin Liviu Cuțitaru, profesor dr., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Dr. Iacob Emil, medic primar Microbiologie-virusologie, Spitalul Clinic de Recuperare Iași

Alina Cantemir, medic specialist oftalmolog, Iași

Ovidiu Nimigean, scriitor, Iași, Paris

Livia Ostafe, cadru univesitar, Universitatea Coventry, Londra

Andreea Manole, farmacist, Iași

Irina Cohal, cadru didactic, Colegiul Național de Artă “O. Băncilă” Iași

Mihai Dimian, Profesor dr., Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava

Ionela Mîndrescu, geograf, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava

Marcel Mîndrescu, geograf, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava

Antonella Cornici, regizor, lect.univ.dr. UNAGE Iasi

Cosmin Maxim, actor Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași

Şerban Lucian, cadru didactic, Bacău

Vali Popa, actor,Teatrul „Mihai Eminescu”, Botoşani

Diana Prescornita, cadru didactic, Botoşani

Viorica Ţurcanasu, medic pensionar, Botoşani

Nicu Hodor, lect. univ., Univ. Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca

Adela Calancea, medic specialist Oncologie Medicală, Spitalul Municipal Rădăuți

Anne-Marie Costan, medic, Medclinic Suceava

Ioan Ciprian Farcaș, Ospedale Niguarda (Milano), tehnician reabilitare psihiatrică, originar din Bacău

Andone Monica, asistent medical generalist, Istituto di Riabilitazione e di Cura Santa Margherita, Pavia

Ioana Zicman, gifted education trainer, Doncaster – Anglia

Alexandra Zaharia, psiholog și asistent-doctorand, Elveția

Lucia Avram, doctorand, SNSPA, București

Anca Morariu-Macovei, psiholog clinician, Suceava

Liviu Mihăileanu, Asociația Tzuby’s Kids, București

Luminița Dan, medic stomatolog, Gura Humorului

Lucia-Manuela Cantonaș, doctorand neuroștiințe, Geneva

Grigore Havarneanu, Research Advisor, International Union of Railways, Paris

Nicoleta Ghiță , asistent medical generalist, București

Dragoș Mihai Cohal, muzician, Armonis, Iași

Camelia Liteanu, manager Contur Design, București

Irina Thiery, regizor, Lion Mentor Association, București

Alexandru Călinescu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, scriitor, membru MDM

Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” – Filiala Iaşi a Academiei Române, membru MDM

Dan Radu, jurnalist, membru MDM

Cristina Leca Zamfirescu, jurnalist, membru MDM

George Țurcănașu, geograf, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, membru MDM

Cătălin Moraru, jurnalist, membru MDM

Alexandru Laurenţiu Cohal, filolog, cercetător la Institutul de Filologie Română „A. Philippide” – Filiala Iaşi a Academiei Române, membru MDM

Sorin Simon, consilier juridic, membru MDM

Florea Ioncioaia, istoric, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, membru MDM

Daniela Mitrofan, psihoterapeut, Asociaţia Reset

Dragoș Galben, inginer IT, membru MDM

Mihai Chiper, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” – Filiala Iaşi a Academiei Române, membru MDM

Bogdan Roman, antreprenor, membru MDM

Doru Căstăian, cadru didactic, membru MDM

Claudia Negrău, economist, membru MDM

Emanuel Stavarache, Drd., membru MDM

Viorel Oprea, membru MDM

Ovidiu Mihăiuc, jurnalist, membru MDM

Marius Grigore, economist, membru MDM

Romeo-Valentin Muscă, membru MDM

Manuel Perju, antreprenor, membru MDM

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
12.7 ° C
12.8 °
11.6 °
93 %
1.7kmh
56 %
joi
17 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...