duminică, iulie 6, 2025
AcasăLocal BTHoteluri pregătite pentru cadrele medicale

Hoteluri pregătite pentru cadrele medicale

Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, a anunţat că Ordonanţa Militară 7 cu privire la măsuri de combatere a epidemiei de Covid-19 prevede inclusiv asigurarea, la cerere, de spaţii hoteliere pentru personalul medical. „Pentru a ajuta medicii, asistentele şi familiile lor, am stabilit că pentru a susţine lupta împotriva virusului, ministerele cu reţea proprie şi autorităţile administraţiei publice locale vor asigura, la cerere, spaţii hoteliere destinate repausului între ture sau gărzi personalului din sistemul public sanitar, în vedere prevenirii răspândirii virusului Covid-19”, a precizat ministrul Vela.

De asemenea, a mulţumit unui cetăţean din Rădăuţi care a pus deja la dispoziţia cadrelor medicale un astfel de hotel. „Vreau să mulţumesc public unui cetăţean care, în Rădăuţi, a pus la dispoziţia medicilor un hotel cu peste 90 de camere, tocmai în acest sens”, a mai spus ministrul Afacerilor Interne.

La Botoșani, autoritățile au discutat cu administratorii Hotelului „Maria”, de pe Pietonalul „Unirii”, pentru ca acesta să fie pus la dispoziția cadrelor medicale care vor trata pacienții de Covid-19. Acestă măsură vizează evitarea transmiterii virusului la membrii familiei.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
18.9 °
69 %
1.3kmh
0 %
S
21 °
D
33 °
lun
36 °
mar
35 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O imagine cât o mie de cuvinte pentru viteza pe calea ferată, mai ales cea din judeţul Botoşani.  

EDITORIAL

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...

EPIGRAMA ZILEI

Doamna, o femeie fină În șoaptă a replicat Că și piatra masculină Tare s-a ... muiat!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...