joi, iulie 3, 2025
AcasăLocal BTDin patrimoniul Memorialului Ipotești – Lingurițele din zestrea Ralucăi Iurașcu

Din patrimoniul Memorialului Ipotești – Lingurițele din zestrea Ralucăi Iurașcu

„Viața Românească” publica în numărul 1 din 1921, la rubrica Miscellanea, într-un articol intitulat Contribuții la biografia lui Eminescu, izvodul de zestre al Ralucăi Eminescu – în expresia stolnicului Vasile Iurașcu: „Isvodul di zăstri ci dau fiicei meli Ralu cu blagoslovenie și sănătati. – Din anul 1840 Mai 26”. Copia izvodului, împreună cu alte copii ale altor documente, a fost pusă la dispoziția revistei de Traian Ichim, funcționar la Arhivele Statului din Iași. Ar fi de presupus că Traian Ichim a făcut copia având în față originalul, însă, așa cum arăta Gheorghe Eminovici, originalul se pierduse, fiind furat de un bucătar țigan. Dovadă că Gheorghe Eminovici prezintă, atunci când împrejurările îl forțează, o copie „di pi copia izvodului de zăstre din anul 1840, mai 26 zâli” (document publicat de Gheorghe Ungureanu, Eminescu în documente de familie, București, 1977, p. 62-64).

Între cele două documente, precizează Gheorghe Ungureanu, „sunt oarecare deosebiri”. Lista lui Eminovici este mai lungă și conține în plus: 1 pereche cercei cu diamant; 1 salop de purtat; 1 salop blănit; 1 trăsură acoperită sau prețul ei.

„<Viața Românească> motiva publicarea izvodului prin faptul că „ne poate ajuta să reconstituim mediul ambiant al copilăriei poetului, fizionomia casei în care a văzut lumina zilei și a trăit primii ani”. La aceste argumente am completa, din perspectiva zilei de azi, posibilitatea stabilirii apartenenței și a provenienței obiectelor expuse în Casa Memorială de la Ipotești.

În Casa părintească de la Ipotești se păstrează și astăzi, printre ale obiecte, şase dintre cele 12 lingurițe din zestrea Ralucăi Iurașcu. Linguriţele, de argint, au monograma R.E. gravată pe partea de deasupra a capătului cozii”, a declarat Ala Sainenco, directorul Memorialului Ipoteşti.

 

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
27.7 ° C
27.8 °
27.6 °
44 %
2.3kmh
0 %
J
32 °
vin
32 °
S
25 °
D
31 °
lun
39 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantierele din oraş sunt bune să se odihnească păsările. Dar dacă o mai întind mult, pe schele o să apară şi cuiburi.    

EDITORIAL

Săptămâna curentă a debutat, printre altele, cu protestul elevilor față de intențiile guvernanților de a masacra bursele, o măsură care, dacă e să-i credem...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...