vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTCinci botoșăneni cooptați să muncească la Guvern

Cinci botoșăneni cooptați să muncească la Guvern

Cinci botoșăneni au fost cooptați de cei doi secretari de stat din județ, Gheorghe Sorescu (Ministerul Afacerilor Interne) și Viorel Grigoraș (Ministerul Transporturilor) în cabinetele lor.

Gheorghe Sorescu, secretarul de stat care răspunde de relația cu prefecturile, l-a ales ca director de cabinet pe Radu Doruleț, vicepreședinte al organizației municipale a PNL Botoșani. „Am gândit-o ca o provocare, iar în momentul în care am acceptat această funcție, nu m-am gândit că o să fie chiar așa de mare provocarea. Nu mă plâng, dar chiar este un moment dificil pe care sperăm să-l trecem cu bine”, a declarat Radu Doruleț, care de trei săptămâni este consemnat în București din cauza crizei provocate de pandemia de Covid-19. Acesta susține că a acceptat acest post și datorită faptului că era la curent cu problematica pe care o ridică, deoarece a activat în trecut în cadrul Instituției Prefectului Botoșani.

Tot în cabinetul lui Gheorghe Sorescu a fost cooptat și Dănuț Chira, un dorohoian care în trecut a activat la Poliția de Frontieră și a ajuns, pentru puțin timp, e drept, la conducerea Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, după care a ajuns la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, unde activa ca specialist în criminalistă și colabora cu Europol.

Și Viorel Grigoraș, care a fost numit recent secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor Infrastructurii și Telecomunicațiilor, și-a ales consilieri din Botoșani.

Ca și în cazul lui Sorescu, Viorel Grigoraș și-a luat director de cabinet din rândul colegilor de partid. Este vorba de Zoltan Barna, liberal care s-a aflat, în trecut, la conducerea Registrului Auto Român (RAR) Botoșani. De asemenea, în cabinetul lui Viorel Grigoraș se regăsesc și două consiliere județene PNL. Este vorba de Daniela Aramă și de Magda Roman.

Înainte de a ajunge consiliera lui Grigoraș, Daniela Aramă activa ca economist în departamentul control financiar de gestiune la Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași și avea ca sarcini de serviciu verificarea din punct de vedere al modului în care cheltuiau banii secțiile de drumuri naționale din întreaga Moldova. „Este o problematică pe care o cunosc, nu am venit de nicăieri. Am activat la DRDP Iași la control financiar”, a declarat Daniela Aramă, adăugând că această perioadă de criză este provocatoare din punct de vedere profesional. „Tocmai acum nu trebuie să stăm în linia a doua și trebuie să rezolvăm problemele cu care ne confruntăm”, a mai afirmat consilierul județean.

La rândul său, Magda Roman a subliniat că va rămâne consilier județean și pe perioada cât va activa în cabinetul lui Viorel Grigoraș la Ministerul Transporturilor. Mai trebuie spus că cei doi au colaborat și pe linie politică, ei răspunzând de rezultatele obținute de organizația PNL în nordul județului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.6 ° C
10.5 °
9.4 °
55 %
2.8kmh
62 %
vin
9 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...