Din patrimoniul Memorialului Ipotești – Masa și șase scaune

0

După cumpărarea moșiei, în 1847, Gheorghe Eminovici își construiește la Ipotești o casă în care se mută, cel mai probabil în 1853, după cum consemnează Raportul Poliției orașului Botoșani către Isprăvnicie din 16 august: „dumnealui Eminovici nu este aice în oraș cu șiderea, ci la moșia dumisale Ipotești” (Gh. Ungureanu, Eminescu în documente de familie. Ediție îngrijită de Gh. Ungureanu, București, Minerva, 1972). Casa arăta atunci și, reconstruită, arată acum, așa cum și-o imagina George Călinescu: „nu era palat boieresc, ci o casă modestă de țară, dar încăpătoare și gospodărească, nu lipsită de anume eleganță rustică. Era o construcție geometrică, puțin ridicată asupra solului, cu câte două ferestre mari în laturi. Un pridvor înalt în față, la care suiai pe vreo șapte trepte de lemn, un acoperământ al tindei, în chip de fronton grec sprijinit pe două coloane zvelte, dădeau albei clădiri acoperite cu tablă un vag stil neoclasic” (George Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, București, 1966). Interiorul casei însă, chiar și prin puținele piese recuperate, descoperă bunăstarea familiei.

Fostul birou al tatălui și bibliotecă, este amenajat astăzi ca salon. O masă și șase scaune, găsite de ultimii proprietari ai moșiei, familia Papadopol, în atenansă, sunt amplasate în mijlocul camerei.

Masa, confecționată din stejar, are tăblia ovală, lăcuită. Tăblia mesei este susținută de patru picioare sculptate cu decor vegetal – frunză de acant. Decorul vegetal, de data aceasta  floral,  persistă și pe cele șase scaune, de asemenea din  stejar, parte din set, aranjate în jurul mesei. Scaunele sunt prelucrate prin strunjire, sculptate pe spătar şi  tapiţate cu piele de Cordoba. Atât pielea, ornamentată prin ştanţare, cât și niturile de cupru dezvăluie ornamentul floral.

Fiind extensibilă, la masă încăpeau 12 persoane, fie că era vorba de membrii familiei, fie de oaspeți.

+7 -0
se încarcă...