spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTMonica Anisie - Nu se îngheaţă anul şcolar

Monica Anisie – Nu se îngheaţă anul şcolar

Monica Anisie, ministrul Educaţiei şi Cercetării, a anunţat astăzi, 7 aprilie, că anul şcolar nu se îngheaţă, chiar dacă nu se ştie cât va mai dura această perioadă în care cursurile sunt suspendate. Data exactă a reluării cursurilor se va stabili în funcţie de evoluţia pandemiei de coronavirus şi măsurile luate la nivel naţional de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. Oficialul a susţinut o conferinţă de presă în care a anunţat mai multe măsuri importante pentru elevi, studenţi, părinţi şi cadrele didactice.

„Am recomandat realizarea de lecţii suport online şi suntem conştienţi că la acest moment mai există comunităţi în care accesul la tehnologie este unul dificil. Astfel, am realizat un parteneriat cu televiziunea publică, iar elevii claselor a VIII-a şi a XII-a au posibilitatea de a se pregăti suplimentar pentru examenele naţionale pe care le vor susţine în curând. Am început deja să asigurăm tablete pentru elevii din comunităţile dezavantajate, cu sprijinul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, dar şi cu alte asociaţii nonguvernamentale, iar demersurile ministerului nu se vor opri aici”, a declarat Monica Anisie.

Scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor în învăţământul preuniversitar şi universitar după încetarea de stării de urgenţă şi asigurarea tuturor măsurilor pentru ca elevii, studenţii, elevii şi cadrele didactice să fie în siguranţă. În funcţie da data la care se vor relua cursurile, probele scrise ale Evaluării Naţionale şi examenului de Bacalaureat ar putea fi organizate în luna iulie. „Programa de examen pentru Evaluare Naţională şi examenul de Bacalaureat nu va cuprinde materia aferentă semestrului al II-lea. Conform informărilor primite de la Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, am emis şi un ordin de ministru prin care am anulat simulările examenelor examenelor naţionale, evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, dar şi olimpiadele şi concursurile şcolare. Sesiunea specială a Evaluării Naţionale şi a examenului de Bacalaureat pentru olimpici va fi, de asemenea, anulată”, a anunţat ministrul.

Referindu-se la situaţia şcolară a elevilor, Monica Anisie a precizat că aceasta se va încheia cu minim două note, la care se adaugă nota din teză, acolo unde este cazul. Subiectele pentru tezele de pe semestrul al II-lea vor fi concepute doar din ceea ce s-a studiat până la data de 11 martie 2020, când au fost suspendate cursurile. „Calendarele pentru înscrierea în clasa pregătitoare, înscrierea la grădiniţă, cel privind mobilitatea personalului didactic vor fi decalate şi anunţate imediat ce va fi stabilită data reînceperii cursurilor. De asemenea, vom elabora şi cadrul normativ privind activităţile suport fie în regim online, fie prin alte mijloace de comunicare”, a mai afirmat ministrul Educaţiei.

Oficialul le-a recomandat elevilor şi cadrelor didactice să stea în casă, să continue activităţile de învăţare, să se informeze numai din surse oficiale şi să-şi exerseze una dintre cele mai importante virtuţi, răbdarea.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie moderată
9.9 ° C
10.4 °
8.8 °
95 %
5.8kmh
100 %
joi
10 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...