Tuneluri de dezinfecție donate pentru lupta anti covid (video)

Cea mai mare unitate sanitară din judeţ continuă luptă împotriva covid19 cu ajutorul donaţiilor. Două asociaţii din Botoşani au achiziţionat şi chiar construit două tuneluri pentru dezinfectarea cadrelor medicale şi obiectelor sanitare în două locaţii extrem de sensibile ale sistemului sanitar local.

Astfel, Maternitatea a fost dotată cu un astfel de tunel pe care l-a montat la etajul cinci al clădirii, unde va fi sectorul de naşteri cu mame suspecte sau confirmate cu noul virus chinezesc. Trecerea pe sub câteva bolte din care este pulverizată o substanţă dezinfectantă, pe bază de clor, asigură o dezinfecţie a întregii costumaţii a cadrelor medicale, dar şi a tărgilor sau scaunelor cu care sunt transpiortate pacientele. Un al doilea tunel a fost cumpărat chiar din banii medicilor de la Maternitate, care nu au mai aşteptat pnă la decizia altor instituţii şi au decis să acţioneze mai repede pentru protejarea personalului şi a pacientelor.

De asemenea, în Unitatea de Primiri Urgenţe, Asociaţia Happy a montat un tunel performant de dezinfectare prin pulverizare şi lămpi cu ultraviolete. „Tunelul conține spray lichid atomizat în interior pentru a satura eficient mediul şi lămpi UV autentificate comform standardelor Ministerului Sănătății. În acest fel este posibilă dezinfectarea tuturor suprafețelor chiar și a celor care nu sunt direct expuse la duze”, se arată într-o postare a celor de la Asociaţia Happy, cre a realizat proiectul cu sprijinul firmei Traian TM.

Tunelul a fost donat și ansamblul de către cei de la Asociația Happy, urmând ca reprezentanții Spitalului Județean să pună la dispoziție dezinfectantul care va fi folosit la operațiunile de dezinfecție.

Deja ai votat!