Din patrimoniul Memorialului  Ipotești – Lepturariŭ rumînesc, File din sinteza de curs de literatură și ilustrata Salmen

0

Chiar dacă este cunoscută și intens vehiculată, vom aminti scena revenirii lui Mihai Eminescu de la Cernăuți după moartea lui Aron Pumnul, povestită de Aglae Drogli: „…după înmormântarea lui Pumnul, ș-a depus cărțile sub scaun în grădina publică ș-a plecat spre casa părintească. Întrebat de părinți de ce a fugit de la școală, el, plângând, răspunse: «Mai mult n-am ce face în Cernăuț. Pumnul nu mai este – a murit». Părinții, în loc să-l mustre, au plâns și ei; noi, copiii, văzând că plâng părinții, începurăm și noi – așa că acea scenă nu se va șterge din memoria mea” (Ei l-au văzut pe Eminescu, Cluj-Napoca, 1989, p. 76).  Părinții trebuiau să fie cu adevărat îndurerați și pentru un motiv mai personal: Aron Pumnul, în anumite perioade, pe rând sau concomitent, le găzduise copiii trimiși la studii la Cernăuți. În Amintiri despre Eminescu, Radu I. Sbiera preciza că „la Pumnul locuia în anul școlar 1856/7 Niculai, iar în 1857/8, Șerban, Niculai, George și Ilie” (Ibidem, p. 111). Mihai Eminescu, după relatarea lui Teodor V. Ștefanelli, din toamna anului 1865 „locuia (…) la Pumnul și îngrijea și de bibliotecă. (…) Pumnul muri în ziua de 12/24 ianuarie 1866. (…) Eminescu era neconsolat, pentru că ținea mult la acest bărbat și îl iubea ca pe un tată”. (Ibidem, p. 88-89).

La patru ani după moartea lui Aron Pumnul, în ianuarie 1870, Mihai Eminescu va scrie, în O scriere critică, despre profesorul său:  „El e personificarea unui principiu, sufletul – nemuritor neapărat – care a dat consistință – și conștiință națională maselor și a făcut din ele o națiune; mase cari, cu toată nobilimea, cu tot clerul, cu toate averile, începură a nu se mai înțelege pre sine, a nu-și pricepe ființa și natura ce era comună, și cari face ca masele să fie, pe neștiute chiar, părțile unui singur întreg”. Iar cu referire la Lepturariul, „așezat spre folosirea învățăceilor” – din care vor fi citit și frații Eminovici –, va scrie:  „Dacă apoi lepturariul a esagerat în laude asupra unor oameni ce nu mai sunt, cel puțin aceia, mulți din ei, au fost pioniri perseveranți ai naționalităței și ai românismului – pioniri, soldați gregari, a cărora inimă mare plătea poate mai mult decât mintea lor – e adevărat ! – care însă, de nu erau genii, erau cel puțin oameni de-o erudițiune vastă”.

Un exemplar al Lepturariului rumînesc (tomul II, partea 1 și tomul II, partea 2), editat în 1863 la Viena, se păstrează astăzi în Casa părintească de la Ipotești.

Tot la Ipotești, în Fondul Documentar, se păstrează câteva pagini din sinteza de curs de literatură din 1849, scris de Aron Pumnul. Iar pentru primul text publicat de Eminescu – La mormântul lui Aron Pumnul – care a apărut în broșura Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști din Cernăuți la moartea prea iubitului lor profesor Arune Pumnul –  o carte poştală cu ilustrarea poemului de  graficianul polonez Leonard  Salmen.

+7 -0
se încarcă...