Un grup de intelectuali gălățeni, care au „luat cei dintâi iniţiativa sărbatorirei” Poetului – după cum aprecia prefațatorul A.D. Xenopol – editau, în 1909, volumul comemorativ Omagiu lui Mihail Eminescu cu prilejul a 20 de ani dela moartea sa (București, Atelierele grafice Socec & CO., Societatea anonimă). Volumul fusese precedat de un Apel, prin care comitetul constituit la Galați, coordonat de Corneliu Botez, se adresa celor care dețineau informații necunoscute „din viaţă şi mai cu seamă din copilăria lui Eminescu”, cu rugămintea de a le transmite pentru a fi publicate în volum.
Ca răspuns la acest apel (dacă nu cumva ar fi existat și o corespondență aparte), din Botoșani, Grigore Goilav redactează, împreună cu fiul său, Teodor Goilav, trei texte – Ipotești, satul unde a copilărit Mihai Eminescu; Mihail Eminescu (Notă biografică); un text cu prilejul dezvelirii bustului lui Eminescu în Botoșani (fără titlu) – pe care le trimite, pe 20 aprilie 1909, lui Corneliu Botez, alăturând 5 fotografii. Textele sunt însoțite de un mesaj explicativ:
„Dragă amice, aici sunt o scurtă descriere ale satului Ipotești, îmi permit zice ceie ce ai dorit, alcătuită de mine și de fiul meu, care a vizitat acele locuri. Ea se raporte (probabil, raportează – n.r.) în același timp la cele 5 ilustrate ce vei primi pentru volumul Dtale; și anume: 1.) Cartea proprietății din Ipotești – Isăcescu (fost Eminovici).
2.) Teii lui Eminescu cu clopotnița bisericii din Ipotești.
3.) Biserica din Ipotești cu mormîntul părinților lui E.
4.) Monumentul lui Eminescu din piața Marchian, Botoșani, din 1890.
5.) Monumentul lui Eminescu din parcul Dumbrăvenii din 1906.
(La picioarele acestui din urmă se vede o coroană cu inscripția pe panglică: «lui Mihail Eminescu – Gălățenii»)
Poziția locului arată astfel, ci o vedere nu se poate lua, iar curtea, teii, biserica au aceeași icoană; ci lui (…) luate fiecare (urmează 4 cuvinte nelizibile – n.r.).
Rog a intercala acestea în volumul. Dar, așa cum este, punînd acele 3 vederi din Ipotești întrʾînsa”.
Dintre textele trimise de Gr. Goilav, Corneliu Botez publică două: pentru primul modifică titlul și punctuația – „IPOTEŞTI (Satul unde a copilărit poetul Eminescu)”, semnat: Grigore şi Teodor Goilav – p. 119-120; pe cel de-al treilea îl intitulează „INAUGURAREA BUSTULUI POETULUI EMINESCU DELA BOTOŞANI (REMINISCENŢE)”, semnat: Grigore Goilav – p. 156-160.
Cel de-al doilea text îl topește în nota biografică, făcând trimitere la „«Fântâna Blanduziei» No. 27 din 1889, după datele procurate de Căpitanul Eminescu”, remarcând, pe bună dreptate, după cum o demonstrează studiile biografice de mai târziu: „În lipsă de documente însă, toate aceste afirmări rămân simple aserțiuni” (p. 52). Totuși, textul redactat de Grigore şi Teodor Goilav conține și informații și adevărate, și prețioase cu privire la studiile căminarului sau la fratele acestuia, Ștefan, care a murit de holeră. Îl redăm mai jos integral și pentru interesul pe care îl poate prezenta ca interpretare în epocă:
„Mihail Eminescu era fiul căminarului Gheorghe Eminovici și al dnei Raluca (Rărița) Eminovici, născută Iurașca, a văzut lumina în satul Dumbrăveni, județul Botoșani la anul 1848, luna noiembrie, 8, în ziua Sf. Arhangheli, pentru care i s-a și dat numele de Mihail de botez. Tatăl său era nepot de fiu al unui invalid oficer de cavalerie din armata lui Carol XII, regele Suediei, care ofițer scăpă de catastrofa de la Pultava și se stabilisă în orașul Suceava (Bucovina) pe lîngă familia Musteață.
Dupi îndemnul unui membru din familia Musteață, boierul s-a căsătorit cu o româncă din Suceava; a avut un singur fiu, pe bunicul răposatului Mihail. Acesta căsătorindu-se și el la rîndul lui tot în Suceava, a avut doi fii, pe George Eminovici, tatăl lui Eminescu, născut la 1812, și un alt fiu, Ștefan, mort de holeră.
Unul dintre fiii lui Mustață, anume Ion, ajunse prin avere, și poate prin meritele sale, la rangul de baron, și, stabilindu-se în Botoșani, zidi biserica Vovidenia din acest oraș (cea mai frumoasă și mai lăudată dintre toate), și lui îi arendează moșia Dumbrăveni (…) amicul Balș.
Începând baronul Ion Musteață să exploateze Dumbrăvenii ș-aduse din Suceava ca scriitoraș pe G. Eminovici (care terminase școala la un anume dascălul Ioniță).
În urmă baronul intrînd în neînțelegere cu Balș, a plecat din Dumbrăveni…”
Scrisoarea lui Grigore şi Teodor Goilav către Corneliu Botez cu cele trei texte se păstrează astăzi în Fondul Documentar Ipotești.
