vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTTruditorii ogoarelor, condamnați la sărăcie veșnică

Truditorii ogoarelor, condamnați la sărăcie veșnică

♦ Agricultorii, care au muncit din greu, pe ploaie, vânt sau arșiță, timp de 35 de ani la CAP-uri, au ajuns să trăiască din mila statului.
♦ Două treimi dintre ei au venituri mai mici decât pensia minimă de 704 lei și lunar trebuie să primească indemnizații sociale pentru a ajunge la acest nivel.
♦ Mai mult, în județ sunt peste 2.000 de persoane care beneficiază de ajutor pentru soțul supraviețuitor, deși pragurile de venit pentru accesarea acestei indemnizații sunt ridicole, nemaifiind actualizate de 12 ani.

Sărăcia judeţului este reflectată şi de statisticile publice referitoare la numărul de beneficiari ai indemnizaţiei sociale pentru pensionari. Agricultorii, care au muncit din greu, pe ploaie, vânt sau arșiță, timp de 35 de ani la CAP-uri, au ajuns să trăiască din mila statului, având pensii maxime de 724 de lei. Iar acești bani nu-i pot lua decât în condițiile maxime de vechime, 35 de ani, și norme realizate. Majoritatea însă au pensii mai mici decât cea minimă, înghețată de actualul guvern la pragul de 704 lei, media la nivelul județului în ceea ce privește pensia de agricultor fiind de 571 de lei. Mai exact, din cei 15.045 de pensionari agricultori botoșăneni, două treimi, adică 9.873 de persoane, au venituri mai mici decât pensia minimă și beneficiază de indemnizații sociale până la acest nivel.

Botoșani este cel de al treilea județ la nivel național ca număr de foști agricultori beneficiari de indemnizație socială. Singurele județe care ne depășesc la aceste capitole sunt Iaşi (10.601 de beneficiari) și Dolj (10.345 de beneficiari).

Numărul beneficiarilor de indemnizații de agricultori din județ a scăzut de la începutul anului cu 210 persoane, în general prin decesul bătrânilor.

Agricultorii botoșăneni au muncit din greu să-și facă normele la CAP

Agricultorii au muncit din greu ca să-și facă normele la CAP

Indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat pentru pensionarii agricultori botoșăneni a fost de 127 de lei, cu 15 lei mai puțin decât media națională, ceea ce demonstrează că majoritatea acestor bătrâni au muncit ani buni în agricultură și și-au făcut normele. Cea mai mare valoare a indemnizaţiei sociale medie se plătește în Ilfov (227 lei), Gorj (208 lei) și la casele sectoriale de pensii din București, unde valoarea acesteia oscilează între 187 lei și 211 de lei.

Un pensionar care a muncit doar în agricultură, care are vechimea și numărul de norme maxim beneficiază de un punctaj de pensie de 0,57255. Mulți dintre ei mai primesc și alte indemnizații, precum cele de veterani sau de văduve de veteran. Botoșaniul este printre județele cele cu cei mai mulți pensionari agricultori, pentru că așa a fost profilul județului”, a declarat Cristina Anton, directorul Casei Județene de Pensii Botoșani.

Mii de indemnizații pentru cei mai săraci pensionari

Sărăcia în județ e atât de mare, că peste 2.000 de persoane beneficiază de ajutor pentru soțul supraviețuitor, deși pragurile de venit pentru accesarea acestei indemnizații sunt ridicole, nemaifiind actualizate de 12 ani. Astfel, pentru cei care au pensie de asigurări sociale mai mică de 364 de lei, este cazul a 1.943 de botoșăneni, indemnizațiile primite sunt de 113 lei. Ei mai primesc din partea statului diferența până la pensia minimă. În cazul soților supraviețuitori agricultori, 44 la număr, care au o pensie lunară mai mică de 140 de lei, se plătește o prestație de 44 de lei, statul punând, ulterior, diferența până la nivelul pensiei minime. Mai există și o a treia categorie, cea a soților supraviețuitori care cumulează și pensia de asigurări sociale și cea de agricultori. 43 de botoșăneni beneficiază și ei de câte 113 lei lunar plus diferența până la pensia minimă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11 ° C
11.1 °
8.2 °
61 %
1.8kmh
99 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...