Din Patrimoniul Memorialului Ipotești – fotografia lui Șerban Eminovici

0
Şerban Eminovici, primul copil al familiei Gheorghe şi Raluca Eminovici

Șerban Eminovici, primul copil al lui Gheorghe și Ralucăi Eminovici, s-a născut în 1841, când tânăra familie locuia pe moșia de la Dumbrăveni. Copilăria și-a petrecut-o, probabil, alături de frații săi mai apropiați ca vârstă, Nicolae și Iorgu, pe aceeași moșie a boierului Balș.

Pe 10 ianuarie 1850, intră în Pansionul lui Ladislav Ferderber din Botoșani. Aici îl găsim și pe 2 aprilie 1852, în clasa a III-a, cursul de iarnă, alături de frații mai mici: Nicu, de 10 ani, în aceeași clasă, și Iorgu (Gheorghi), de 8 ani, în clasa a II-a, avându-i profesori pe G. Vasiliu la limba română, baronul „Lui Soubo” – la franceză, Ladislav Ferderber – la germană și pe Anton Verner – ca pedagog. În fila de catalog se mai precizează: „religia – ortodox; calitatea părinților – căminar; locul nașterii – Dumbrăveni” (Gh. Ungureanu, Eminescu în documente de familie, București, 1977, p. 228).

În toamna anului 1852, conform informației extrase din cataloage de Radu I. Sbiera, se află la Liceul din Cernăuți: „1852/3 clasa I; 1853/4 cl. II, terminând-o cu o medie generală rea; 1854/5 cl. II ca repetent; 1855/6 cl. III, terminând-o cu o medie generală rea; 1856/7 lipsește; 1857/8 cl. 5; 1859/9 (probabil, 60 – n.n. A.S.) cl VI, obținând o medie generală rea în ambele semestre. De aici înainte nu-l mai găsim” (Ei l-au văzut pe Eminescu, Cluj-Napoca, 1989, p. 110). La vârsta de 19-20 de ani, Șerban, prin urmare, își încheie studiile la Cernăuți sau, mai exact, perioada cernăuțeană.

În anul 1865, Şerban Eminovici era în Botoşani

În 1865, semna de primire a salariului ce i se cuvenea lui Mihai Eminescu de la Prefectura Botoșani pentru „postul de scriitoriu”, pe care Poetul îl ocupase până pe 5 martie: „În puterea celor mai sus declarate, am primit salariul fratelui meu Mihail Eminovici, pe luna februarie 1865, l-am subsemnat totodată și în condica de primire și, pentru încredințare” (Gh. Ungureanu, p. 282).

La Botoșani, îl găsim și în 1871. Pe 16 decembrie Eminescu îi scria: „Lasă-te rugat și convinge pe tata ca să-mi trimeată banii cu două-trei zile nainte de zi întâi. Afară de-aceea, am să mă mut, fiindcă șed foarte departe de Universitate”.

În Memoriu asupra familiei, Matei Călinescu precizează că Șerban „a studiat medicina la Viena şi la Erlangen în Bavaria. În Viena, ca student în ultimul an, ţinea de casa unui medic renumit pe atunci, anume Opolzer”.

Despre calitatea de medic a lui Șerban, „povesteşte d-ra Tăutu, într’o scrisoare” adresată lui C. Botez. Șerban ar fi „operat pe un frate al ei, pe care un câine îl muşcase atât de grozav, în cât îi spintecase buza cu desăvârşire. Cusătura ce a făcut d-rul Şerban Eminovici a fost atât de maestrită, în cât n’a lăsat nici o urmă. De asemenea Alexandru Văsescu, fost ministru, care avusese pe mama sa în cura lui Şerban, spunea că în viaţa lui n’a întâlnit un om cu cultură mai vastă decât Şerban” (Omagiu lui Mihail Eminescu cu prilejul a 20 de ani dela moartea sa, București, Atelierele grafice Socec & CO., Societatea anonimă, reeditat: Galați, 2008, p. 56).

Mihai şi Şerban au locuit o vreme în Berlin

În 1873, așa cum reiese din scrisoarea lui Eminescu către părinți, datată cu 17 iunie, Șerban era în Berlin: „Pe Șerban îl văd rar, căci șede foarte departe de mine. Dacă vorbesc cu el despre afacerile lui, el nu mă clarifică niciodată într-atâta ca să știu ce are de gând să facă. Ceea ce știți d-voastre despre el știu și eu… și nici cred ca să-i fi descoperit el vrunui om din lume tot ce gândește. Altfel el o duce destul de pasabil; are amici, cunoștințe cu doctori germani, și societatea lui e foarte căutată. El e și membru la o societate științifică-medicală. Ce sunt românii cari învață medicina aicea pe lângă el? Pot să zic că dispar … și cu toate acestea … Eu o spun curat, nu-l înțeleg și pace. Eu gândesc că n-ar avea decât să se prezinte aici, la Universitate, pentru ca să-l facă de trei ori doctor, dacă nu este încă. Aici în Berlin poartă acest titlu fără ca cineva să i-l contesteze, scrie rețete, face chiar vizite, căci după legile prusiane [î]i este permis aceasta, se-nțelege că sub responsabilitatea sa personală”.

Şerban şi-a convins părinţii să-l trimită pe Mihai la studii

Pe 4/16 noiemvrie 1874, Eminescu le scria părinților că „Șerban (…) e alienat și totodată în stadiu foarte greu a boalei de plămâni”.

La scurt timp, pe 10/25 noiembrie 1874, Eminescu le transmitea părinților telegrama din Berlin din partea secretarului Agenției: „Spitalul anunță că Șerban a murit ieri”.

În aceeași scrisoare, Mihai scria despre fratele său – care, cândva, „mustră pe părinţi, că lasă un talent ca Mihai să rămână îngropat între actele plictisitoare şi puţin instructive ale unui judeţ, mai cu seamă în acele vremuri, probabil, îl determinase pe Gheorghe Eminovici să-l trimită pe Eminescu la studii” (Omagiu lui Mihail Eminescu, p. 84): „…un fiu nefericit, care desigur au greșit mai mult printr-o înnescută slăbiciune de caracter, căruia natura nu-i dăduse nici o energie și nici o putere. Șerban a fost un om slab, iar nu om rău – asta a fost părerea mea despre el întotdeauna – și desigur că a fost mai nenorocit decum merita să fie. El n-a avut pentru nimenea ură în lume, n-a avut nici o patimă urâtă și, dac-a greșit, nu din răutate, ci dintr-o nemărginită slăbiciune a greșit. El era un copil bătrân și astfel ar fi trebuit tratat. Acuma – se-nțelege că e prea târziu pentru orișice”.

O fotografie a lui Șerban Eminovici, făcută în atelierul lui Jean Bielig, de pe „strada Teatrulu, Bottușany”, se păstrează astăzi în Fondul Documentar Ipotești.

+8 -0
se încarcă...