joi, aprilie 18, 2024
AcasăLocal BTBogdan Buhăianu - Cantităţile de deşeuri colectate selectiv sunt în creştere

Bogdan Buhăianu – Cantităţile de deşeuri colectate selectiv sunt în creştere

Colectarea selectivă a deşeurilor câştigă teren în municipiul Botoşani. O demonstrează datele centralizate de conducerea societăţii de salubrizare. Bogdan Buhăianu, directorul general al societăţii Urban Serv, a declarat că în luna ianuarie s-a strâns 22 tone, s-a ajuns la 26 de tone în luna februarie, iar în martie, au fost transportate la depozitul de la Stăuceni 23 de tone de deşeuri reciclabile. Până pe 15 aprilie, cantitatea totală de plastic şi hârtie adunată de pe raza municipiului a fost de 17 tone. „Se observă o creştere a acestor cantităţi, în special în ceea ce priveşte ambalajele din plastic”, a explicat oficialul.

Raportat la situaţia înregistrată în ultimele patru luni din anul trecut, se poate spune că din cei în ce mai mulţi botoşăneni colectează separat deşeurile din plastic, hârtie şi carton. Astfel, dacă în septembrie 2019 s-au colectat patru tone, din momentul în care în care Urban Serv a împărţit sacii de culoare galbenă şi albastră pentru plastic şi hârtie/carton, cantităţile au crescut. În octombrie s-au colectat 13 tone, în noiembrie – 13,5 tone, iar în decembrie, 18 tone.

În mediul rural colectarea selectivă rămâne o poveste frumoasă

Spre deosebire de mediul urban, în mediul rural mai este încă mult de muncă în direcţia popularizării importanţei colectării selective a deşeurilor. În multe comunităţi rurale, localnicii preferă să pună pe foc deşeurile din hârtie şi carton. Bogdan Buhăianu a arătat că 80% din cantitatea de deşeuri reciclabile pe zona IV, din mediul rural, este reprezentată de ambalajele din plastic.

De la începutul anului, cea mai mare cantitate de deşeuri reciclabile a fost ridicată de pe raza comunei Mihai Eminescu, respectiv patru tone. În clasament urmează comuna Blândeşti – două tone, comunele Ungureni şi Curteşti – câte 1,3 tone şi oraşul Bucecea  – cu o tonă.

Deja ai votat!

1 COMENTARIU

  1. Bai nene!!!! Este bine in birou? Ce protecție se asigura la angajați de la salubrizare de pe județul Botoșani? Media si alte „ORGANE” urla ca medici, politia sunt în prima linie….dar gunoieri unde sunt bai nene? Cum reușesc sa lucreze doar cu o pereche de palmari pe săptămâna si o boternița din material sintetic?

Botoșani
ploaie ușoară
7.6 ° C
7.8 °
6 °
95 %
1.8kmh
100 %
joi
8 °
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
14 °
lun
13 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...