Din Patrimoniul Memorialului Ipotești – copia pașaportului din anul 1858 și certificatul de vaccinare a lui Ilie Eminovici, eliberat de doctorul Hynek

0

Ilie, al cincilea copil al lui Gheorghe și Ralucăi Eminovici, s-a născut pe 1 iulie 1846, la Dumbrăveni. Copilăria, urmând traseul „itinerant” pentru o perioadă al căminarului, și-o petrece la Dumbrăveni, Durnești, Botoșani și Ipotești. Mai mare decât Mihai cu patru ani, Ilie parcurge, până într-un moment, traseul fraților săi. La 1 septembrie 1952, la vârsta de 7 ani, este înscris „în clasul elementar” al Pansionului lui Ladislav Ferderber din Botoșani, avându-i ca profesori, ca și frații săi, pe G. Vasiliu la limba română, baronul „Lui Soubo” – la franceză, Ladislav Ferderber – la germană și pe Anton Verner – ca pedagog. În cataloagele din septembrie-decembrie este notat la toate obiectele, precizează Gh. Ungureanu, „numai cu prima” (Gh. Ungureanu, Eminescu în documente de familie, București, 1977, p. 229).

În vara anului 1852, Gh. Eminovici cerea pentru Șerban și Neculai, de la Marea Postelnicie din Iași, un paşaport pentru a-i putea trimite la studii la Cernăuți. În anul următor, pe 31 august, căminarul solicita de la aceeași postelnicie eliberarea altui pașaport în care să fie inclus și numele fiilor mai mici – Gheorghe (Iorgu) și Ilie:

„Onoratului Secretariat de Stat Căminariul Géorgie Eminovici din Botoşani

Pentru fii mei Şarban şi Neculai, supus mă rog spre a să slobozi pașaport pe zăbavă de unsprezece luni pentru mergere la Cernăuţi în Bocovina spre urmare studiilor, întocmai după cuprinderea paşaportului din anul contenit supt Nr. 1227 pe care aicea alăturez! Și tot odată mă rog de a să scrie în acest pașaport şi pe alţi doi fii a mei anume Gheorghe şi Ilie, pe care de asemene să trimet tot la Cernăuţi spre urmare studiilor şi pentru care tot eu sunt chizăş însemnăndu-le în dosul acesteia vrâsta, statul etc. Eminovici căminar 1853 August 31”

Pe verso, Gh. Eminovici, trece semnele fiilor săi Gheorghe și Ilie. Ilie avea 7 ani și era „de statul crescători; părul castaniu; ochii căprii; nasul potrivit; faţa albineaţă; osebite semne” nu avea (Gh. Ungureanu, Documente inedite pentru cunoaşterea copilăriei lui Eminescu, în: „Universul Literar”, 24 iunie, 1939, p. 1, 6).

Ilie a rămas în anul 1853 la Pansionul lui Ladislav Ferderber din Botoşani 

Pe 7 septembrie 1853, când căminarul trece pe la „Zastava” Mihăileni pentru a-și duce fiii la școală, Ilie nu trece frontiera împreună cu ei, numele lui fiind șters din pașaport, după cum constată Gh. Ungureanu. Probabil, Gh. Eminovici și-a făcut alte socoteli și l-a lăsat pe Ilie încă doi ani la Pansionul lui Ladislav Ferderber din Botoșani, căci în solicitarea de pașaport din 29 august 1854 numele lui Ilie nu mai este trecut. Îl găsim, în schimb, în cererea pentru anul 1855-56 și în pașaportul pe care Eminovici îl primește pe 4 septembrie 1856, precum și în pașapoartele din anii următori: 1857, 1858, 1859, 1860 (a se vedea: Gh. Ungureanu, Documente…). Conform informației extrase din cataloage de Radu I. Sbiera, situația școlară a lui Ilie Eminovici în perioada studiilor la Cernăuți se prezenta astfel: „1857/8 cl. I; 1858/9 cl. II, rămânând la finea anului școlar corigent și trecând după vacanțe examenul de corigență cu succes; 1859/60 cl. III, obținând o medie generală rea în ambele semestre. De aici înainte nu-l mai găsim în cataloagele liceului din Cernăuți” (Ei l-au văzut pe Eminescu, Cluj-Napoca, 1989, p. 111). Din datele extrase de Radu I. Sbiera, în 1855/56, Ilie nu figura în cataloagele liceului, deși se afla la Cernăuți. Îl găsim, în schimb, în 1863, ca elev în clasa a V-a a Școlii de medicină a lui Davila din București, la care se înscrisese după părăsirea Cernăuților. A trecut concursul de externat, dar pentru că nu împlinise vârsta regulamentară, era considerat supleant (V.M. Plătăreanu, Medicii Șerban și Ilie Eminovici (frații poetului Eminescu), în: „Mișcarea Medicală Română – Acta Medicală Română”, nr. 7-8, 1940, p. 424).

V.M. Plătăreanu afirmă (în lucrarea citată) că, în 1864, Ilie Eminovici era trecut în Anuarul Serviciului Sanitar ca intern al Spitalului Colentina și extern al Institutului Maternitatea. Probabil, cu un an mai târziu decât afirmă G. Călinescu (1863), Ilie se îmbolnăvește de tifos de la soldații pe care îi trata la Spitalul militar și moare în 1864.

O copie a pașaportului din anul 1858 se păstrează în Fondul Documentar Ipotești, împreună cu certificatul de vaccinare a lui Ilie Eminovici, eliberat de doctorul Hynek din Botoșani. De la Ilie nu s-au păstrat fotografii. Avem doar descrierea pe care i-o face tatăl său în solicitarea de pașaport (citată mai sus) și succintul portret făcut de Matei Eminovici: „semănà cu tata”, „blond, ’nalt, vesel, ochi albaştri, mare talent la desemn”.

 

 

+6 -0
se încarcă...