Din patrimoniul Memorialului Ipotești – scrisoarea Aglaei către Matei, anunțul de căsătorie și o fotografie

0

Sofia Ștefanovici, care îi cunoscuse pe Gheorghe și Raluca Eminovici – în drumul lor comun dinspre Botoșani spre Cernăuți (Sofia mergând la soț, iar Eminovicii la fiica lor) – îl întâlnește, într-o vizită la Aglae Drogli, pe Eminescu, descriindu-l mai târziu: „A vorbit şi cu mine şi era foarte politicos. Se vedea numaidecât omul manierat şi de salon şi, mai ales, omul de mare atenţie şi bunătate. Se vedea însă şi poetul, fiindcă, de la o vreme, s-a ridicat dintre noi şi îmbla de acolo, până colo, mut şi meditativ. Asta trebuie să fi fost (cu) vreo doi ani înainte de moartea lui. Ştiu că fusese, acum, bolnav şi Aglaia Drogli îl cruţa foarte, conversând cu noi pe şoptite şi aruncându-şi ochii mereu spre dânsul. Palid la faţă, cu părul ca pana corbului, Eminescu era nu numai straniu şi interesant, dar chiar – pot zice, cum ziceam şi atunci – frumos” (S. Ștefanovici, Amintiri eminesciene, în: „Bătălia bucovineană pentru Eminescu”, 2012 p. 57). Evenimentul este datat de Augustin Z.N. Pop cu 25 decembrie 1885, când Eminescu, intenționat sau din întâmplare, venise la Cernăuți, iar sora sa, Aglae, organizase o mică reprezentație teatrală, rezumativă, a piesei Florin şi Florica. Fiul ei, George Drogli, și Constantin Isopescu, alături de Aglae se aflau în distribuție, iar Eminescu, se pare, „ajută reprezentaţia nepoţilor ca sufleor, introducându-se într-o cabină improvizată” (A. Z. N. Pop, Pe urmele lui Mihai Eminescu, București, 1978, p. 292).

Aglae se întâlneşte cu Mihai şi Harieta în toamna anului 1897

Următoarea întâlnire a lui Mihai cu Aglae e, probabil, cea de la Botoșani, descrisă de Harieta într-o scrisoare către Cornelia Emilian: „Venind cumnatu și sora la noi, parcă era un instinct că nu ne mai vede, în timpul cela a venit o rugăminte iscălită de mai mulți băieți rugându-l pe Mihai a li da numele lui; cumnatu și sora au stăruit cinci zile pănă l-au înduplecat să li dea voie prin propria lui scrisoare, fără a-i trece prin minte că ar fi o speculație din partea lor. Cumnatu și sora dziceau între altele: Dă-le Mihai dragă căʾs băieții din Liceu și le vei face o mare bucurie, fără ca tu să perzi în fața altor persoane” (Botoșani, 27 noiembrie 1887).

În același an, 1887, Ioan Drogli moare, iar Aglae rămâne să locuiască la Cernăuți cu cei doi copii ai săi. Într-o altă scrisoare, Harieta preciza: „Copiii surorii mele sunt de 14 și 12 ani și nu mai pot intra în școlile de aici; al doilea, trecînd frontiera, nu i sʾar mai da cei 300 florini stipendiu pentru copii, pe careʾi capetă, pentru că copii sunt premianți” (Botoșani, 22 martie 1888).

În 1990, Aglae se recăsătorește cu Heinrich Gareiss von Dollitzsturm. O scrisoare din 1895 către Matei reține un crâmpei din viața ei de atunci:

„Matei dragă!

Vei aștepta tu mult pănă va scrie cumnatul teu, ocupația lui este de la 4½ oare dimineața pănă la 11½. Amiazăzi de 1½ oare după amiazăzi pănă la 7½ sara cu alte cuvinte nʾare timp nici să mănînce nici să se scarpine. Eu am dzis mai dăunăzi colonelului că ar fi bine să instaleză toții oficirii în cazarmă cu femei cu copii cu toții, căci atunci am avea cel puțin căștigul de a nu plăti locuința așa de scumpe degeaba de oare ce bărbații noștri nuʾs nici odată pe acasă, chiar și nopțile au marșări. Pănă acuma au fost cum au fost, însă de un an încoace ne au venit o lighioaie de mojăc de prin părțile Austriei de jos ca comandat cu numele Lavrici, un om bolnav și nervos așa în cît nu mai este de suferit. Colonelul ăi o mămăligă nemestecată și tot ce-i pocnește neghiobului de Lavrici prin cap și mai este încă și mărginit așa în cît poți se-ți închipui ce viață amărătă duce (…) regiment”. Scrisoarea se încheie cu două rețete, pe care i le solicitase, presupunem, Matei, căci Aglae scrie: „Următoarele rețete se fac astfeli”, urmând rețeta pentru „pepeni murați în apă”, „ciuperci cu smântână” și „borș leșesc”.

Scrisoarea cu cele trei rețete, anunțul de căsătorie a Aglaei cu Heinrich Gareiss von Dollitzsturm și o fotografie a surorii poetului, poate mai puțin cunoscută, făcută la București, se păstrează astăzi în Fondul Documentar Ipotești.

 

Deja ai votat!
se încarcă...