vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTBani mulți, muncă puțină la CJ Botoșani

Bani mulți, muncă puțină la CJ Botoșani

Consiliul Județean (CJ) Botoșani se va întâlni joi în ședința ordinară pe luna aprilie, iar ordinea de zi este una foarte săracă în proiecte, probabil cea mai săracă de la înființarea instituției.

Prin sistemul de teleședință, consilierii județeni vor trebui să dezbată doar cinci proiecte de hotărâri. „Atât am primit de la aparatul tehnic. Au mai fost ședințe cu ordine de zi redusă, dar parcă nu așa”, a recunoscut președintele CJ, Costică Macaleți. Acesta subliniază că activitatea în instituției nu s-a suspendat pe perioada pandemiei de coronavirus și că angajații au venit în mod normal la muncă. La începutul crizei, conducerea CJ a luat decizia ca angajații care aveau de efectuat zile de concediu din anii precedenți să le ia în această perioadă, astfel încât numărul celor prezenți la muncă să fie unul redus, dar să nu fie afectată activitatea instituției.

Pentru fiecare ședință de CJ, „indemnizația lunară pentru consilierii locali, respectiv județeni care participă la ședințele ordinare ori la ședințele extraordinare ale consiliului local, respectiv consiliului județean și ale comisiilor de specialitate este în cuantum de până la 10% din indemnizația lunară a primarului, respectiv a președintelui consiliului județean”. Cum potrivit veniturilor pe luna martie declarate pe pagina de internet a instituției, președintele CJ Botoșani a avut o leafă brută de 23.400 de lei, din care indemnizația este de 18.720 de lei, rezultă că și indemnizația brută a unui consilier județean se ridică la 1.872 de lei, adică la peste 1.100 lei net lunar.

Majoritatea salariilor de bază din CJ depăşesc 7.000 de lei, la care se adaugă sporurile de 10% şi indemnizaţia de hrană. De asemenea, personalul care are atribuţii de control va avea un spor de 10%, iar cel care lucrează cu fonduri europene de 50%. Astfel, media salariului net în CJ depăşeşte lejer o mie de euro.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.3 ° C
6.6 °
5 °
67 %
4.5kmh
36 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
10 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...