Din Patrimoniul Memorialului Ipotești – scrisoarea lui Dimitrie Iamandi către Samson Bodnărescu

0

Pe 23 august 1874, Titu Maiorescu făcea propunerea către Consiliul de Miniștri pentru numirea lui Mihai Eminescu în postul vacant de bibliotecar la Biblioteca Centrală din Iași. Urma, după alte proceduri, Ordinul Ministerului Cultelor și al Instrucțiunii Publice către rectorul Universității din Iași, prin care Eminescu era numit, „cu începere de la 1 septembrie viitor”, bibliotecar, „în locul d-lui Samson Bodnărescu, trecut în alt post” (Gh. Ungurenu, Eminescu în documente de familie, București, 1977, p. 290). Samson Bodnărescu – bun prieten cu Eminescu, care îl va găzdui o perioadă în locuința sa –  era numit director al Școlii Normale „Vasile Lupu” din Iași.

După aproape un an de activitate la bibliotecă, pe 1 iulie 1875, Eminescu trecea și el pe alt post – cel de revizor școlar pentru județul Iași și Vaslui și încheia un proces-verbal, între el și noul director al Bibliotecii Centrale din Iași, Dimitrie Petrino, prin care se consemnau cele găsite, „cercetînd averea Bibliotecii” și se preciza: „Toată această avere a bibliotecii se află regulat dispusă într-un local, cuprinzînd cinci saloane” (Gh. Ungureanu, p. 308).

La câteva luni, prim-procurorul Tribunalului județului Iași aducea la cunoștința Ministerului Instrucției Publice și al Cultelor: „Prin rechizitorul nostru nr. 6222, din 20 octombrie curent, s-a dat în judecată pe d. Mihai Eminescu, fost bibliotecar Bibliotecei Centrale din Iassy, pentru faptul prevăzut de art. 204 c.p.” (Gh. Ungureanu, p. 369). Raportul cu nr. 29, care a servit de pornire pentru constituirea rechizitoriului, fusese redactat de Dimitrie Petrino și îl viza atât pe Eminescu (bibliotecar în perioada 23.08.1874 – 2.07.1875), cât și pe Bodnărescu (bibliotecar în perioada noiembrie 1870 – august 1874). Negăsind nici un indiciu pentru acuzare, judecătorul de instrucție al Tribunalului Iași, Stoica, clasează ca nefondată acțiunea pe data de 17 decembrie 1876. (Istoria Gheorghe Eminovici – Eufrosinia Petrino, de la care căminarul cumpăra Ipoteștii, fiind forțat, de fratele acesteia – Constantin Hurmuzachi, să plătească întreaga sumă înainte de termenul stabilit, se repeta, într-un alt mod și din alte motive,  prin Mihai Eminescu – Dimitrie Petrino, fiul Eufrosiniei Petrino (Hurmuzachi).)

Eminescu, vizat direct în proces, aflase despre clasarea dosarului înaintea lui Samson Bodnărescu, pe care îl și înștiințează despre încheierea „afacerii cu biblioteca”. În confirmare e și scrisoarea, din 26 ianuarie 1877, pe care Dimitrie Iamandi, bun prieten cu Bodnărescu, cu fraţii Xenopol şi Negruzzi, „fost şi el stipendist al Junimii” (A.Z.N. Pop, Noi contribuţii documentare la biografia lui Mihai Eminescu, București, 1969, p. 172), i-o trimite acestuia:

„Dragă Samson,

După cum ți-au scris Eminescu, afacerea cu biblioteca sʾau terminat, adecă ai scăpat. Cînd lʾam întîlnit pe Eminescu mi-au dat un avis de la poștă cătră tine ca să mergi să cei o adresă oficială; cînd mʾam dus la poștă era deja trimisă înapoi la București, căci prietenul tău Eminescu a ținut avisul o lună fără ca să-și deie osteneala să se ducă să ți-o aducă de la poștă. În orice caz să nu-ți închipui nimic rău, căci nu poate să fie decît ceva bine fiindcă dacʾar fi ceva de la curtea de conturi, atunci sʾar fi fost adresat prin tribunal, dară nu prin poștă direct.

Adresîndu-te îndată la Maiorescu, ca să cerceteze pe la ministeru și mai ales la ministeru de culte, ce ar pute  să conțină acea adresă. În orice cas, îți mai repet nu-ți mai face sînge rău degeaba. (…)

Al tău amic, D. Iamandi

Iași 26 ianuarie 1877.”

Scrisoarea lui D. Iamandi către Samson Bodnărescu se păstrează astăzi în Fondul Documentar Ipotești.

 

+5 -0
se încarcă...