spot_img
joi, decembrie 18, 2025
AcasăLocal BTȘomoiog de bancnote furat în parcare. Hoțul prins de doi tineri

Șomoiog de bancnote furat în parcare. Hoțul prins de doi tineri

Un dorohoian care l-a prădat de 5.000 de lei pe un bărbat în vârstă de 57 de ani a fost prins ieri cu ajutorul altor doi tineri, care au reușit să-l imobilizeze imediat după comiterea faptei.

Furtul a avut loc marți, pe 28 aprilie a.c., în parcarea unei societăți comerciale din Dorohoi, când hoțul, un tânăr în vârstă de 20 de ani, l-a observat pe un localnic cu un teanc de bancnote și, profitând de neatenția acestuia, i-a smuls pur și simplu șomoiogul de bani din mână și a luat-o la fugă, sperând că va reuși să scape.

Doar că victima atacului a început să strige după ajutor, iar doi tineri au intervenit imediat și l-au imobilizat pe individ. Solicitați să intervină, poliţiştii dorohoieni i-au întocmit prădătorului un dosar penal pentru furt, urmând ca în funcţie de rezultatul cercetărilor să fie dispuse măsuri.

„Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit persoanei vătămate”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
10.6 ° C
10.6 °
10.6 °
56 %
0.8kmh
82 %
J
8 °
vin
9 °
S
7 °
D
7 °
lun
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nu le-a ieșit simetria chiar sută la sută, dar vin sărbătorile și era urgent.

EDITORIAL

Din orice punct de vedere ar fi analizate alegerile parțiale din 7 decembrie, concluziile nu sar departe de așteptări. Despre prezență, destul de mică,...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...