spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTCu viteză, spre un dosar penal. Ieșean tras pe dreapta la Flămânzi

Cu viteză, spre un dosar penal. Ieșean tras pe dreapta la Flămânzi

Miercuri, pe 29 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Flămânzi, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe drumul european E 58 din oraşul Flămânzi, au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din municipiul Iaşi, care circula cu viteză peste limita legală.

La solicitarea poliţiştilor, ieșeanul a prezentat pentru control un permis de conducere emis de statul irlandez, care nu avea toate elementele de siguranţă specifice acestui document.

„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi uz de fals. De asemenea, conducătorul auto a fost sancţionat pentru depăşirea limitei de viteză legală, cu amendă în cuantum de 2.900 de lei şi aplicarea a 6 puncte de penalizare”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
19.8 ° C
20 °
15.5 °
47 %
0.9kmh
100 %
joi
19 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...