Din Patrimoniul Memorialului Ipotești – scrisoarea lui Victor Eminescu adresată lui Corneliu Botez

0

De la fratele mai mic al poetului, Matei, au rămas cele mai multe relatări privind familia Eminovici. Unele fanteziste, altele realiste, verificate și respinse sau, respectiv, acceptate și susținute prin argumente de document și arhivă, rememorările lui Matei Eminovici au servit de eșafodaj în reconstituiri biografice ale familiei. Amintiri, scrisori, însemnări ale altor descendenți din Eminovici au completat și au detaliat portretul încă nefinalizat al familiei. Uneori sursa unei istorisiri a fost uitată sau intenționat omisă, evenimentul rămânând fixat în istorii literare. În Fondul Documentar Ipotești se păstrează o scrisoare a fiului lui Matei Eminovici din prima căsătorie, Victor Eminescu, adresată lui Corneliu Botez, în care autorul pune pe hârtie amintirile mamei sale, Matilda Ilian. Chiar dacă Victor Eminescu nu e sigur întotdeauna de cele relatate, menționând aceasta și promițându-i lui Corneliu Botez să verifice datele, iar Matei Eminescu avertizează într-o scrisoare că „spusele lui fiu-meu sunt anecdote și nu-l prea crede ce spune” (A.Z.N. Pop, Contribuții documentare la biografia lui Mihai Eminescu, București, 1962, p. 265), cititorul va recunoaște lesne fragmentele preluate în Omagiu lui Mihail Eminescu cu prilejul a 20 de ani dela moartea sa, capitolul Icoane, cugetări şi fapte din viaţa lui Eminescu, și de acolo, probabil, de G. Călinescu în Viața lui Mihai Eminescu.

„Brăila 13 aprilie 909

Stimate Domnule Botez,

Datele și amintirile pe cari le scriu aici, le voi controla pe dată ce ajung în Iași.

Voi putea aduna însemnări de la dnele Emilian, Virginia Micle Gruber, fiica poetei, artistul Popovici, Dna Brüll, librarul Șaraga și de la o mătușă a mea.

Mama mea știe, pe ici colo, crâmpeie, pe cari totuși trebuie să le verific mai de aproape.

Iată ce am putut afla:

1) Mama a cunoscut pe Gh. Eminovici (bunicu-meu) în ianuarie 1880 când Gh. Eminovici a venit în Brăila. Era un om gras, nalt, voinic, rumen la față, avea părul alb, nu era pleșuv, ochii verzui albaștri (ca ai mei), purta barbă mică de jur împrejur. Fuma. Nu bea. Îi plăcea să povestească întâmplări și aduceri aminte din trecut.

2) Înaintea Paștilor 1881 mama mea sʾa dus cu tata de au făcut Paștile la Ipotești și la întoarcerea lor în Brăila a venit și bunicu-meu (Gh. Eminovici). Ipoteștii erau deja afectați. Se afla atunci la Ipotești Nicu care a fost judecător la Sibiu și îl chemase bunicu-meu ca să-i ajute la moșie. Nicu era un om blând, manierat (ca și Mihai) și tatu-său îl certa adeseori. El se închidea în odaie și stătea abătut. La Ipotești aveau gospodărie moldovenească de vremea veche, îmbelșugată. Casă boierească cu cerdac, pitorească. La întoarcere Gh. Eminovici (bunicu meu) a venit în Brăila (unde a stat 2 luni) de unde s-a dus la București, la doctorul Kremnitz pentru un consult de oare ce suferea de bășică de care a și murit. În timpul de 2 luni cât a stat la Brăila a vrut să-l însoare pe Mihai, dar Mihai a refuzat de oare ce trăia în București cu o văduvă care avea 2 băieți mari, 10-15 ani. În nici un caz nu se poate bănui că acei copii erau ai lui Mihai. Când Gh. Eminovici a plecat la București (începutul lunii iulie 1881), a cumpărat din (Cernăuți? – n.n., A.S.) și a dăruit lui Mihai un ceas de aur cu lanț de 40 de galbeni, ceas pe care lʾa păstrat deși a dus de multe ori lipsă. La moartea lui Mihai sʾa găsit și o mulțime de monezi antice. De asemenea sʾau găsit caete groase de 2 degete, lung cam 30 cm, lat 20 cm și altul lung 25 cm, lat 18 cm. Caetele legate în marochin și fiecare prevăzut cu 2 broaște cu cheie erau nescrise. În ele Mihai avea de gând să-și scrie pe curat lucrările.

Miercuri 15 aprilie 909

(Am întrerupt scrisul 2 zile din pricina boalei mamei).

(Copiii lui Gh. Eminovici au crescut în casă cu profesor de germană. Gh. Eminovici avea memoria numerelor, datelor etc. El cunoștea adânc istoria neamului. Gh. Eminovici spunea mamei că a avut 17 (? – n.n., A.S.) copii. Iar mulți din ei au murit mici de tot. Cei în viață erau: Șerban, doctor, Ilie student medicină la București, Nicu sʾa împușcat cauza sifilis, Maria moartă la vre-o 6-7 ani (Era cam tâmpită), Gheorghe locotenent, Mihai, Matei, Aglaia, Henriette. Nu sunt rânduiți după vârstă de oare ce nu-i știu.

În 1881 bătrânul a vrut să-l aducă pe Mihai la Lacu-Sărat, dar Mihai era ocupat. În toamna anului 1881 Mihai Eminescu era (…), locuia într-o odaie subsol pe Calea Victoriei, odaia cu igrasie și fără lumină. Mihai venia și pi o zi la Matei. Mihai era bine, spunea glume chiar, în deplinătatea minții. Era cam neîngrijit, leneș în sensul că făgăduia ceva dar nu făcea și asta nu doar că nʾar fi vrut, dar așa…

Buniza mea Raluca (Ralu cum i se zicea) era (…) și oacheșă. La chip copiii semănau cu dânsa.

Cam acestea sunt spuse de mama. Nu vi leam putut trimite mai din vreme de oare ce mama era aproape veșnic suferindă de dureri de cap. Cu trenul de 10 dimineața plec spre Iași, mâine vă voi scrie. Arătați vă rog dnei Botez respectuoase sărutări de mâini, dvoastră primiți vă rog încredințarea simțămintelor mele celor mai de seamă,

Victor Eminescu.

V. Eminescu – 6 str. Buna-Vestire 6 – Iași”

+6 -0
se încarcă...