duminică, iulie 13, 2025
AcasăLocal BTNoi acțiuni anunțate de polițiști. Doi suceveni amendați cu 3.000 de lei

Noi acțiuni anunțate de polițiști. Doi suceveni amendați cu 3.000 de lei

În cursul zilei de ieri, 1 mai, polițiștii, împreună cu celelalte structuri de ordine și siguranță publică, au acționat în tot județul pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru verificarea respectării legislației în vigoare.

În timpul acestor misiuni, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au ajuns și în comuna Vorona, unde au oprit pentru control două autoutilitare conduse de doi bărbați de 44 de ani, respectiv 40 de ani, ambii din județul Suceava, care transportau material lemnos. „În urma verificărilor efectuate s-a stabillit faptul că avizele de însoțire a mărfii nu erau întocmite conform prevederilor legale”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

În consecință, cei doi suceveni au fost amendați cu 3.000 de lei fiecare, iar întreaga cantitate de lemn, adică peste 12 metri cubi, a fost confiscată.

„Și astăzi continuăm activitățile specifice de control și supraveghere în trafic, precum și în zonele de agrement în care în mod tradițional se organizau ieșiri în aer liber”, a adăugat Delia Nenișcu.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
20 ° C
20 °
19.4 °
66 %
1.4kmh
24 %
D
34 °
lun
34 °
mar
31 °
mie
28 °
J
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...