marți, iulie 1, 2025
AcasăLocal BTAjuns la Urgenţe după ce a fost muşcat de un şobolan

Ajuns la Urgenţe după ce a fost muşcat de un şobolan

Un bărbat în vârstă de 40 de ani din Botoşani a ajuns la spital după ce a fost muşcat de un şobolan.

Incidentul mai puţin obişnuit a avut loc sâmbătă într-o scară de bloc din Botoşani. Bărbatul cobora din apartament pe scări, iar când se afla pe porţiunea de trepte dintre etajul unu şi parter, acesta se sprijinea cu mâna de balustradă, iar la un moment dat a simţit o înţepătură puternică în degetul trei al mâinii drepte. Botoşăneanul a tras mâna instinctiv, iar apoi a observat că motivul durerii era un şobolan, care se afla pe balustradă şi îl muşcase.

Speriat, bărbatul a sunat la 112, iar un echipaj SMURD a sosit la faţa locului pentru a-i acorda primul ajutor. Acesta a fost transportat la Urgenţe, unde rana i-a fost toaletată. „A fost efectuată dezinfecţia plăgii şi s-a recomandat tratament la domiciliu, după care a fost direcţionat către Secţia de Boli Infecţioase, pentru consult de specialitate”, a precizat medicul Delia Monica Adăscăliţei, medic de gardă în cadrul UPU-SMURD.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.6 ° C
15.6 °
13.3 °
73 %
2.6kmh
3 %
mar
26 °
mie
26 °
J
29 °
vin
31 °
S
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De când cu scumpirile astea, rezervorul e cam des cu burta goală.  

EDITORIAL

Avem guvern nou, avem plan de guvernare, avem promisiuni de reforme, dar nu avem vreo speranță că ne va fi mai bine. Mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Supărată foc, la râu, Mândra-i cu furca la brâu Dar n-o ține mult. O scoate De la bădița din spate...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...