Din Patrimoniul Memorialului Ipotești – răspunsul lui Titu Maiorescu la solicitarea Editurii Socec

0

În 1901, apărea la Editura Socec&C a VIII-a ediție a volumului Poesii de Mihail Eminescu, îngrijit de Titu Maiorescu. Față de ediția a VII-a, din 1895, și a VI-a, din 1892, volumul nu aducea nicio schimbare, dar cumula modificările făcute de la o ediție la alta de Maiorescu.

Despre prima ediție a Poesiilor, în 1883, Petru Creția scria: „Eminescu mai dăinuia încă în iunie, dar fără a mai fi stăpân al soartei sale, când, totuși, i-au apărut într-un volum elegant, culese pe hârtie bună, împodobite pagină cu pagină cu vignete, 61 de poezii, la Socec, către sfârșitul lui decembrie 1883 (după stilul vechi). Poetul era în Ober-Döbling, lângă Viena, înstrăinat de lume și de sine” (P. Creția, Testamentul unui eminescolog, București, 2015, p. 106).

Ediția a doua – 1885 – reproducea fidel cuprinsul primei ediții. Maiorescu, deși extrăsese din lada lui Eminescu și publicase în Convorbiri literare trei texte (Diana; Din noaptea; Sara pe deal), nu le include în volumul nou editat.

În ediția a treia, ultima din timpul vieții poetului, din 1888, Maiorescu include, față de edițiile anterioare, încă trei poezii: La steaua; De ce nu-mi vii; Camadeva.

Ediția a patra, apărută imediat după moartea poetului, în octombrie 1889, conținea în plus o notă biografică, semnată de Maiorescu.

În ediția din 1890 – a cincea – Maiorescu intercala și adăuga poeziile: Diana și Sara pe deal, Sonet, Dalila.

În 1892, la a șasea ediție, Maiorescu mai insera în volum cinci poezii: Nu mă-nțelegi; Pe un album; Între păsări; Fragment; Rugăciune. În această ediție, apare și un Post-scriptum, care va fi preluat în toate edițiile posterioare.

La ediția a VIII-a, Maiorescu formula două pretenții față de Edtitura Socec, care îi solicitase acordul pentru editare: să se păstreze „ortografia lui Eminescu și corectura foarte îngrijită”. Scrisoarea lui Titu Maiorescu prin care el răspunde Editurii Socec se păstrează astăzi în Fondul Documentar Ipotești:

București, 12/25 ianuarie 1901

Onorab. Librării și Edituri Socecǔ, &C București

Dau cu mare plăcere învoirea mea ca să reeditați poesiile lui Eminescu împreună cu prefața și cu schița biografică scrisă de mine. Firește că nu am nici o pretenție de onorar, precum nu am avut-o nici la „Critice”, nici la „Aforismele” lui Schopenhauer (de a căror nouă ediție ce mi-a propus-o stabilimentul grafic la 4 ianuarie nu mě pot ocupa decât după ieșirea din minister), nici la „Discursuri parlamentare”.

Dvstră știți că dacă la edițiile precedente a fost vorba de onorar, acest onorar – cât timp a trăit Eminescu – i-a fost plătit lui; iar la moartea lui, a fost prin intermedierea Dvstră întrebuințat spre încurajarea unor publicațiuni în onoarea lui.

Cu vechie și deosebită stimă

  1. Maiorescu

P.S. Rog numai să fie păstrată ortografia lui Eminescu și corectura foarte îngrijită.

 

 

 

+4 -0
se încarcă...