sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTUrmărit internațional la 60 de ani

Urmărit internațional la 60 de ani

Cel mai vârstnic botoșănean dat în urmărire internațională este un bărbat originar din comuna Bălușeni. În vârstă de 60 de ani, Gheorghe Durneac a fost dat în consemn în baza unui mandat european de arestare emis pe numele lui de autoritățile judiciare din Italia. Implicat în mai multe furturi de mașini, bărbatul, care la un moment dat își stabilise domiciliul în București, era suspectat că făcea parte dintr-o grupare infracțională care acționase în mai multe regiuni din peninsulă. Dat în consemn în urmă cu aproape cinci ani, botoșăneanul nu a fost capturat. Ba mai mult, Gheorghe Durneac a fost inclus și pe lista infractorilor fugari căutați de Poliția Română. „Mandatul european de arestare a fost emis pe numele lui la data de 30 iulie 2015, pentru infracțiuni săvârșite pe teritoriul Italiei”, spun polițiștii.

Interesant este că prin 2008 botoșăneanul, care era considerat șeful bandei, a fost capturat de carabinierii italieni, el fiind bănuit că ar fi fost implicat în furtul mai multor mașini noi din din Jesi (Ancona), Poggibonsi (Siena), Cisterna di Latina, Monterotondo, Roma-Lido di Ostia și Roma Appia. Atunci, în computerul confiscat de la el anchetatorii au găsit un site românesc în care au fost scoase la vânzare toate mașinile furate. Datele informatice recuperate le-au permis anchetatorilor să reconstituie întreaga activitate infracțională și să-i identifice toți membrii bandei. Atunci, magistrații italieni au emis cinci mandate de arestare, Durneac fiind plasat în arest la domiciliu, dar ulterior a dispărut, iar de atunci este de negăsit.

Interesant este că în timp ce era căutat de autoritățile judiciare italiene, câțiva săteni l-au acționat în instanță din cauza unei suprafețe de teren. Deși a fost citat de mai multe ori în proces, el nu s-a prezentat niciodată în fața completului de judecată de la Judecătoria Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
1.7 ° C
4.6 °
1 °
93 %
0.6kmh
10 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...