spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTRadu Malancea numit din nou manager al Spitalului Județean (document)

Radu Malancea numit din nou manager al Spitalului Județean (document)

Medicul ortoped Radu Malancea a rămas fără funcţia de manager şi apoi a fost numit din nou în decurs de doar câteva ore.

Aşa cum aţi putut citi în această dimineaţă, managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) a fost înlocuit de la primele ore ale dimineţii cu fostul manager, medicul Livia Mihalache, care a ocupat postul prin concurs în cursul anului trecut.

Aceasta şi-a motivat decizia prin faptul că numirea lui Radu Malancea era valabilă doar pe perioada Stării de Urgenţă. Cum aceasta a expirat joi noapte, automat şi numirea lui în funcţia de manager a expirat, astfel că Livia Mihalache şi-a reluat atribuţiile

Potrivit celor transmise de Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru, în timpul vizitei la Botoşani, Ministerul SĂnătăţii a păstrat însă coordonarea spitalelor judeţene, inclusiv cel de la Botoşani, încă 45 de zile de la expirarea Stării de Urgenţă, astfel că vineri seară, la aproape 12 ore de când Radu Malancea a fost înlocuit din funcţie, a venit o nouă numire a sa.

Astfel, prin Ordinul Ministrului Sănătății nr 679/15.05.2020, medicul Livia Mihalache se suspendă din funcția manager al SJU Mavromati pe perioada instituirii stării de alertă la nivel național, conform art. 21 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 70/2020.

Prin Ordinul Ministrului Sănătății nr 680/15.05.2020, medicul Radu Malancea se numește în funcția manager interimar al SJU Mavromati pe perioada stării de alertă instituite în condițiile Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 24/2020.

De asemenea, prin Ordinul Ministrului Sănătății nr 681/15.05.2020, medicul Constantin Radu Laurian se numește în funcția de director medical interimar al SJU Mavromati pe perioada situației de alertă instituite în condițiile Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 24/2020.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
11.7 °
11.5 °
85 %
1.3kmh
100 %
joi
11 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...