spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTCu mască și în fața judecătorilor. Instanțele încep să-și deschidă porțile

Cu mască și în fața judecătorilor. Instanțele încep să-și deschidă porțile

Trecerea de la starea de urgență la cea de alertă, din cauza pandemiei de coronavirus, nu modifică prea mult activitatea instanțelor de judecată. Deși unii dintre justițiabili se așteptau la o reluare a proceselor în condițiile anterioare declarării epidemiei, conducerile instanțelor de judecată au implementat noi măsuri, atât pentru protecția persoanelor care vor avea acces în sedii, dar și pentru protecția personalului propriu.

Prin urmare, judecătoriile și Tribunalul Botoșani vor aloca doar un interval orar anume pentru fiecare cauză aflată pe rol, conform listelor publicate pe portalul fiecărei instanţe cu două zile anterior şedinţei de judecată, dosarele în cauză fiind afişate la loc vizibil la intrarea în sediile instanţelor. Accesul în sălile de şedinţă şi consultarea dosarelor de către părţi şi reprezentanţii acestora va fi permis în intervalul orar prestabilit.

În plus, cei care vor intra în sediile instanţelor vor trebui să poarte obligatoriu măști de protecție și vor trebui să-și dezinfecteze mâinile. Atenție însă pentru că persoanele care prezintă simptome de infectare cu virusul SARS Cov-2 vor fi direcţionate de către personalul care asigură paza sediilor instanţelor către unităţile medicale de profil.

În situaţiile în care prezenţa în instanţă nu este obligatorie şi esenţială, magistrații recomandă justițiabililor reprezentarea prin avocat ori solicitarea judecării în lipsă. Transmiterea documentelor se va realiza preponderent prin mijloace de comunicare electronică ori prin poştă, evitându-se interacţiunea directă între participanţi. În plus, accesul publicului la registraturile şi arhivele instanţelor va fi permis pe baza unei programări prealabile online sau telefonică. În cazuri excepţionale, se va permite accesul şi fără programare prealabilă. „Activitatea de judecată din luna iulie 2020 va cuprinde toate categoriile de cauze, iar activitatea din luna august va cuprinde cauzele urgente precum şi alte tipuri de cauze stabilite de colegiul de conducere”, se arată într-un comunicat emis de Curtea de Apel Suceava, care coordonează și activitatea instanțelor din județ.

În acest sens, Tribunalul Botoșani a anunțat deja noi reglementări. Astfel, începând cu data de 18 mai a.c., depunerea înscrisurilor la Tribunalul se poate realiza, zilnic, în intervalul orar 09:00 – 11:00, însă numai în condițiile în care transmiterea documentelor nu se poate face prin utilizarea mijloacelor de comunicare electronică permise de lege (e-mail, fax), precum prin serviciul de curierat.

Programul de lucru cu publicul, începând cu data de 18 mai a.c., la Arhiva Secției I Civilă, Arhiva Secției a II-a Civilă, Arhiva Secției de contencios administrativ și fiscal și Arhiva Secției Penale se va desfășura, zilnic, în intervalul orar 10:00 – 12:00. „Accesul părților și consilierilor juridici în incinta arhivelor, în vederea studierii dosarelor, se va realiza în baza unei cereri înaintată cu cel puțin 24 de ore înainte, în intervalul orar 10:00 – 11:00”, se menționează în noile norme. La fel, accesul avocaților în incinta arhivelor, în vederea studierii dosarelor, se va realiza, zilnic, numai în intervalul orar 11:00 – 12:00, pe baza unei programări făcută în prealabil. „În ceea ce privește programul de lucru cu publicul al Arhivei de faliment, începând cu data de 18.05.2020, acesta se va realiza în zilele de luni, miercuri și vineri, în intervalul orar 9-00 – 11:30”, se precizează într-un document emis de conducerea Tribunalului Botoșani.

Cât privește programul de lucru al Biroului de informare, relații publice, se recomandă ca cererile privind solicitarea de informații de interes public, conform Legii nr. 544/2001, să fie formulate prin e-mail (adresa de e-mail tr-botosani@just.ro), fax ( nr. 0231/531832) ori telefonic ( 0231/511739). În mod excepțional, aceste cereri vor fi depuse personal prin prezentarea la Biroul de informatii relatii publice, care va desfășura program de lucru cu publicul în zilele de miercuri și vineri în intervalul orar 10:00 – 12:00. Timpul de staționare în acest spațiu nu va depăși 5 minute de persoană pentru depunerea de solicitări sau pentru furnizarea pe loc a informațiilor cerute.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
19.8 ° C
20 °
15.5 °
47 %
0.9kmh
100 %
joi
19 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...