vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTAtacurile mafiote de la Flămânzi ajung la CEDO

Atacurile mafiote de la Flămânzi ajung la CEDO

♦ Sorin Țapu, omul de afaceri căruia i-a fost incendiat localul din răzbunare, speră că la șase ani de la atacuri măcar CEDO va face dreptate

Incendierile mafiote de la Flămânzi, din primăvara lui 2014, au ajuns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). După anchetele derulate de autorități și procesele în urma cărora principalii suspecți au fost achitați, omul de afaceri Sorin Țapu, prejudiciat cu zeci de mii de lei, a apelat la serviciile unui avocat și a depus plângere la CEDO, acuzând statul român de încălcarea dreptului la un proces echitabil. Botoșăneanul a depus la dosar soluțiile dispuse de instanțele de judecată, dar și toate memoriile trimise de-a lungul timpului la Ministerul de Interne, Inspectoratul General al Poliției Române, la Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii prin care arăta faptul că autoritățile au încălcat o serie de proceduri și nu au luat în considerare o serie de probe, împietându-se astfel aflarea adevărului și tragerea la răspundere a celor vinovați. Plângerea la CEDO a fost formulată în contextul în care nici măcar în momentul de față, la mai bine de șase ani de la comiterea faptelor, autoritățile nu pot spune cu certitudine cine a incendiat localul.

Daune de zeci de mii de lei

În noaptea de 9 spre 10 aprilie 2014, persoane necunoscute, prin tăierea gratiilor și lacătelor de la ușa de acces, au pătruns în incinta imobilului aparținând omului de afaceri, au împrăștiat o substanță inflamabilă (posibil ulei ars) în toate încăperile clădirii, după care au incendiat obiecte de mobilier de la etajele I și II, deplasându-se între etaje pe o scară interioară. În urma propagării incendiului, a fost distrusă o conductă de alimentare cu apă, care alimenta întregul imobil, iar apa revărsată a lichidat incendiul, astfel că nu a mai fost necesară intervenția pompierilor. Daunele produse în urma incendierii au fost estimate de omul de afaceri la 40.000 de lei, fiind distruse mai multe piese de mobilier (canapele, mese), precum și diferite amenajări interioare. Cazul a fost preluat de polițiști, iar investigațiile au condus către patru tineri, care se aflau în relații conflictuale cu omul de afaceri. Astfel, cu ocazia cercetării în imobilul incendiat, în incinta acestuia au fost găsite și ridicate mai multe recipiente din plastic, tip canistre.

Suspecți achitați de magistrați

La câteva zile de la incendieri, polițiștii au descins la locuințele a patru suspecți, iar în urma perchezițiilor la locuința unuia dintre tineri a fost găsit un dispozitiv tip gură de lup, iar la locuința altor doi au fost găsite recipiente din plastic, cu elemente asemănătoare celor găsite în localul incendiat, care prezentau miros de substanțe petroliere. Constatările tehnico – științifice efectuate de criminaliști au stabilit o serie de similitudini între probele ridicate și bunurile ridicate de la suspecți. Astfel, criminaliștii au arătat că lacătul și gratiile de la uși au fost tăiate cu acel clește tip gură de lup, ridicat cu ocazia perchezițiilor domiciliare, iar o canistră găsită în zona incendiată prezenta elemente de asemănare cu o altă canistră găsită la locuința principalului suspect, Iulian Mihai B. Cu toate acestea, în momentul în care dosarul a ajuns în instanță, magistrații au apreciat că nu se poate vorbi de o vinovăție certă. Asta pentru că pe cleștele tip gură de lup nu au fost găsite amprentele tânărului, iar după efectuarea unei alte expertize fizico – chimică nu s-a putut stabili dacă substanțele găsite în localul incendiat sunt identice cu cele din recipientele ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare. Așa se face că magistrații Judecătoriei Botoșani și ai Curții de Apel Suceava au dispus achitarea suspecților întrucât probele administrate nu au fost concludente.

Serie de atacuri împotriva afaceristului

Doar că incendierea localului a fost doar un episod dintr-o serie de atacuri de tip mafiot îndreptate împotriva lui Sorin Țapu. În noaptea de 18 spre 19 august 2012, omul de afaceri a fost atacat de patru indivizi care ar fi încercat să-i fure banii din încasări, şi, pentru a se apăra, a fost nevoit să facă uz de armă. Ulterior, pe 25 decembrie 2012, un apel la 112 anunţa plasarea unor bombe în incinta clubului, la un restaurant şi acasă la Sorin Ţapu. În urma apelului, localul a fost evacuat, însă cel care a sunat la 112 nu a mai fost identificat. Când ancheta penală declanşată în cazul agresiunii se apropia de final, Sorin Ţapu s-a trezit cu imobilul din Flămânzi incendiat, iar după numai două nopţi şi maşinile acestuia au fost stropite cu carburanţi şi incendiate în faţa locuinţei sale din comuna Frumuşica. Interesant este că în toată această înlănțuire de evenimente, într-un singur caz s-a ajuns la o soluție de condamnare, fiind vorba de agresiunea din vara lui 2012. În rest, toate celelalte situații au rămas cu autori neidentificați.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
6.1 ° C
6.1 °
4.3 °
95 %
2.7kmh
100 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
12 °
mar
8 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...