spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTUnde puteți circula în județul Botoșani fără declarație (video)

Unde puteți circula în județul Botoșani fără declarație (video)

La câteva zile distanță de la instituirea stării de alertă, s-a delimitat oficial și zona metropolitană aferentă municipiului Botoșani în care cetățenii au voie să circule fără declarație pe propria răspundere. Aceasta este constituită din comunele ce au luat parte la înființarea în 2012 a Zonei Metropolitane Botoșani, incluzând aici și unitățile administrative conduse de liberali, Mihai Eminescu, Răchiți și Stăuceni, care în 2018 s-au retras din asociație, nemulțumiți de faptul că social-democrații conduc asociația de dezvoltare intercomunitară. De fapt, potrivit unei informări a Centrului Județean de Comunicare (CJC) Botoșani, „a rămas în vigoare arealul convenit în actul constitutiv inițial, astfel că și cetățenii domiciliați pe raza unităților administrativ- teritoriale în cauză fac parte din locuitorii zonei metropolitane”. „Conform legislației în vigoare, în perioada stării de alertă, cetățenii care locuiesc pe raza comunelor Bălușeni, Bucecea, Curtești, Mihai Eminescu, Răchiți, Roma, Stăuceni și Vlădeni se pot deplasa în municipiul Botoșani sau pe raza oricărei localități dintre cele menționate, fără declarație pe propria răspundere, legitimație de serviciu sau adeverință de la angajator”, se mai arată în comunicatul CJC Botoșani.

Sâmbătă, Grupul de Comunicare strategică a transmis o precizare despre cum se definește zona metropolitană: „Sunt considerate ca făcând parte din zona metropolitană localitățile aflate pe o rază de până la 30 de kilometri față de principalul oraș (conform art.11 din Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IV-a Reţeaua de localităţi). Totodată, se va considera zonă metropolitană Municipiul București și întreg teritoriul județului Ilfov.”

De aici au apărut problemele și confuziile, unii au considerat ca zonă metropolitană orice zonă din jurul reședinței de județ pe rază de 30 km, pe când alții s-au referit fix la zonele metropolitate stabilite prin lege, pentru că citatul este din legea constituirii acelor zone.

Probabil guvernul va reveni cu precizări, pentru că, la fel ca alte acte asemănătoare, și acesta este plin de inepții. În primul rând, doar 22 de județe din România au zone metropolitane constituite, în celelalte, practic, oamenii nu pot merge la locul de muncă fără o declarație. În al doilea rând se ajunge la situații hilare ca cea de la Botoșani unde, inițial, nu puteai ajunge în oraș din Mihai Eminescu, de lângă oraș, în schimb puteai veni liniștit de la o altă comună aflată la 30 km distanță. O situație identică este în Suceava, nu este permis accesul fără declarație din comuna Șcheia, care este lipită de oraș, practic, în schimb poți circula liniștit venind dintr-o comună de lângă Gura Humorului, la 30 km.

ATENȚIE! Deocamdată în Botoșani se poate circula fără declarație doar între localitățile menționate în comunicatul de mai sus. Vă vom ține la curent dacă apar schimbări la această decizie.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...