Într-un articol publicat în Convorbiri literare din 1 noiembrie 1874, Eminescu deosebea două tipuri de caractere: „eroii ce-și aleg de vii piedestalul”, „autorii ce de vii își pun singuri lauri pe frunte”, „care au făcut zgomot în lumea literară și care pentru noi nu mai au nici o valoare” – „mulțimea ce se mișcă plină de intenții și interese” – și „naturi cu puține pretenții și cu mai mult talent”, „neademenite de opinia publică” – „cei ce o privesc pe ea sau pe sine însuși prin ochelarii liniștei sufletești”. Nicolae Bălăcescu, ale cărui scrieri „erau puține” – Eminescu enumera „o comedie în trei acte Buna educaţie, un număr mic de poezii meditative și umoristice, epigrame, fabule și o poezie satirică mai lungă – era dintre scriitorii, în cazul cărora descoperi „un colț de hârtii tipărite care au trecut nebăgate în samă, și care totuși samănă cu o pictură de «genre» – nepretențios, și au preț din cauza obiectivității lor”.
Eminescu insera în articolul său și câteva texte scrise de Constantin Bălăcescu: poezii (Înțelepciunea omenească; Toamna; Dimineaţa fac proiecte…), fabule (Măgarul și boul; Țăranul și pescarul; Turculețul și mumă-sa), epigrame (Epigrama mea din partea multora; Fatalitatea).
Articolul se intitula „Constantin Bălăcescu” și avea menirea „de a reîmprospăta (…) în aducerea – aminte a publicului român” numele unui scriitor pe care Eminescu îl prețuia pentru textele „dictate de-un simţimânt adevărat şi de o judecată dreaptă”, pentru că „a dezvălit cu o claritate naivă acea părticică de filozofie pe care spiritul universului o sădise şi în el”.
Peste aproape 25 de ani, ziarul „Foaia poporului” din 6 mai 1899 constata absența din antologii a lui C. Bălăcescu: „Acest poet este uitat cu desăvârșire și nu ne mai aducem aminte de el, căci mal în toate antologiile – care sunt o reîmprospătare a scriitorilor – nu-l găsim de loc”.
În secolul XX, încadrându-l la „Antibonjuriști”, G. Călinescu, într-o pagină și jumătate din Istoria literaturii române de la origini și pînă în prezent (București, 1986, p. 201-202), comentează comedia O bună educație, satira Fă-mă tată să-ți seamăn, sau căftănitul de țară la București și alte câteva texte, oprindu-se în amănunt și asupra biografiei lui C. Bălăcescu, peste care trecea atât de ușor Eliade, criticat pentru acesta de Eminescu.
În Fondul Documentar Ipotești se păstrează o fotografie a lui Constantin Bălăcescu, făcută la București.
