sâmbătă, iulie 19, 2025
AcasăLocal BTȘofer dat jos de la volan și anchetat penal

Șofer dat jos de la volan și anchetat penal

Din cauza băuturii, un bărbat a ajuns la spital, iar mai apoi la poliție, urmând să fie anchetat penal.

De loc din comuna Copălău, bărbatul în vârstă de 50 de ani a plecat ieri la drum la volanul unui autoturism, dar pe traseu a fost oprit pentru control de un echipaj cadrul Poliției Orașului Flămânzi.

În momentul în care s-au apropiat de el, polițiștii au simțit un miros specific de alcool, așa că l-au pus pe bărbat să suflet în etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar la final polițiștii i-au întocmit un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.2 ° C
17.2 °
16.6 °
79 %
3.6kmh
99 %
S
24 °
D
26 °
lun
30 °
mar
34 °
mie
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La ce scumpiri se anunţă, în curând o să circulăm toţi cu jumate de maşină.

EDITORIAL

O bună bucată de timp am tolerat, sau altfel spus am lăsat de la mine atunci când a fost vorba de disputele cu caracter...

EPIGRAMA ZILEI

Definiția lui, sare Din știutele tipare : Un individ oarecare Ce înșală la … cântare!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...