Asistentă de la Infecţioase ucisă de covid19 (video)

0

Deşi pe un trend descendent, boala cumplită care afectează întreg mapamondul continuă să îşi ia tributul.

Buta Lenuţa, o asistentă de 46 de ani, din cadrul Secţiei de Boli Infecţioase, exact locul în care sunt trataţi bolnavii de covid, a fost diagnosticată cu covid19 în urmă cu câteva săptămâni.
Starea acesteia s-a degradat foarte mult, motiv pentru care a fost transferată imediat la Iaşi, pe secţia de reanimare a Spitalului de Boli Infecţioase.

Din păcate, sâmbătă, 23 mai, medicii ieşeni au comunicat decesul acesteia. „Am primit vestea cu o durere nespusă în suflet. Este cumplit când pierdem o viaţă în faţa acestei boli, cu atât mai mult cu cât vorbim de cineva care a luptat chiar cu această boală pentru a trata sute de botoşăneni şi a-i ajuta să scape de covid19. Era un foarte bun profesionist. Dumnezeu să o ierte!”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani.

Colegii asistentei erau ieri în stare de şoc, aceasta fiind al doilea cadru medical din Botoşani, după medicul Mariana Andrioaie, care pierde lupta cu covid19. „Cuvintele sunt prea sărace ca să poată exprima durerea pe care o laşi în urmă, draga noastră Lenuţa. Dumnezeu să te ierte şi să te primească în ceata îngerilor Săi. Secţia de Boli Infecţioase este de azi mai săracă”, a spus medicul Valentina Morcov pe pagina sa de socializare.

+26 -8
se încarcă...