Din Patrimoniul Memorialului Ipotești – fotografia lui Boldur-Lățescu

0

În noaptea din 10 spre 11 februarie 1866, primul domnitor al Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza a abdicat.

Eminescu, în acea iarnă, încă se afla Cernăuți. Peste câțiva ani (în 1869), fiind student la Viena, când i se va oferi ocazia, în noaptea de 31 decembrie îi va ura, împreună cu alți câțiva colegi, „Ani mulţi şi sănătate” domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care locuia, în exil, în cartierul Dobling.

În 1866, pe 11 februarie, Camera și Senatul s-au întrunit pentru a rezolva criza de tron. Imediat după abdicare, primul chemat pe tronul Principatelor Unite Române a fost fratele regelui Leopold II al Belgiei, Filip, comite de Flandra și duce de Saxonia. Alteța Sa Regală însă înștiință, prin Ministerul Afacerilor Externe al Belgiei, că nu poate primi chemarea. Pe 10 martie, în ședința Puterilor garante, la care participau Ioan Brătianu și Scarlat Fălcoianu ca delegați, alegerea a înclinat spre Carol de Hohenzolern, fiul principelui Carol-Anton de Hohenzolern-Sigmaringen. Pe 1 aprilie, Ion Brătianu telegrafia la București că principele Carol primește coroana fără condiții.

Între timp, la Iași, temerile de venirea unui domn străin erau mari, iar pe fundalul acestora se accentua și adversitatea pentru menținerea Unirii Principatelor Moldova și Țara Românească. Se crease chiar un comitet separatist în jurul boierului Nicolae Rosnovanu. Una dintre „figurile proeminente”, pe care le reține istoria și care se află în centrul evenimentelor din 3 aprilie de la Iași, este cea a lui Teodor Boldur Lățescu. „În curtea Mitropoliei, relatează în «Amintiri din Junimea» Iacob Negruzzi, o mare mulțime de oameni adunată asculta un discurs violent al lui Theodor Boldur Lăţescu, care, urcat pe o masă, le vorbea despre drepturile Moldovei, îi aţâţa la împotrivire făţişă şi îi îndemna să urmeze pe Mitropolitul lor”. Continuarea și finalul acestor manifestări sunt cunoscute: „Făcând şi cavaleria întrebuinţare de pistoalele lor şi rănind şi ucigând în dreapta şi în stânga, rezistenţă serioasă nu mai putea fi şi cei mai mulţi din răsculaţi fugiră în toate părţile; câţi scăpară fură prinşi cu grămada şi închişi într-o mare manejă militară de scânduri”. Lățescu, împreună cu alți autori ai mișcării, N. Aslan, Roznovanu și alții, „fură arestați și duși la penitenciar între baionete” (I. Negruzzi, Amintiri din Junimea, București, 2011, p. 71-74). Iacob Negruzzi surprinde imaginea lui Boldur-Lățescu, „care, legat la cap ca şi cum ar fi fost rănit şi cu un pistol în mână, îndemna şi încuraja pe răzvrătiţi” (Negruzzi, p. 73).

Cunoscut în epocă drept personaj zgomotos și contradictoriu, Teodor Boldur-Lățescu, prefect al Botoșanilor în 1888, se pare că nu era nici pe placul botoșănenilor. O prezentare din ziarul „Epoca” din 17/29 iunie 1888 îi creionează portretul în cele mai sumbre culori. Din publicațiile vremii – „Telegrafulu” sau „Românul”, „Epoca” sau „Alegătorul liber” (Boldur-Lățescu e prezent peste tot) – transpare însă un Boldur-Lățescu, în primul rând, vocal, cu puncte de vedere proprii asumate.

Eminescu îl citează în articolul Cine conduce căile ferate române, publicat în „Timpul” pe 6 mai 1882: „În ședința Camerei de la 30 aprilie d. Teodor Boldur Lățescu a relevat cu drept cuvânt scandalul listei civile a directorului general al căilor ferate”.

În Fondul Documentar Ipotești se păstrează o fotografie a lui Boldur Lățescu.

 

Deja ai votat!
se încarcă...