vineri, iulie 11, 2025
AcasăLocal BTTânăr judecat pentru tentativă de omor, după o agresiune comisă la nervi

Tânăr judecat pentru tentativă de omor, după o agresiune comisă la nervi

O agresiune comisă la nervi l-a trimis în boxa acuzaților pe un tânăr din comuna Leorda. Acuzat de tentativă de omor, Ionuț S., în vârstă de 36 de ani, urmează să dea explicații în fața instanței de judecată.

Cazul s-a aflat în atenția procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, care au stabilit că agresiunea a avut loc în seara zilei de 5 decembrie 2018, când tânărul l-ar fi lovit în cap de două ori, cu o bară metalică, pe un consătean. Rănit grav, acesta din urmă și-a pierdut cunoștința și a fost transportat la spital, unde a fost internat cu un traumatism cranio-cerebral acut. Expertiza medico legală a arătat că cel lovit a avut nevoie de 14-15 zile de îngrijiri medicale, iar anchetatorii au apreciat că loviturile i-au pus în pericol viața.

Trimis în judecată, Ionuț S. riscă să se aleagă acum cu o condamnare penală.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
12.8 ° C
13.8 °
12.8 °
94 %
1.1kmh
100 %
vin
25 °
S
27 °
D
31 °
lun
34 °
mar
29 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...