spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTViaţă amară. Un bătrân din Tocileni are nevoie de ajutorul semenilor

Viaţă amară. Un bătrân din Tocileni are nevoie de ajutorul semenilor

Suferinţă, chin, sărăcie, singurătate – acestea ar fi câteva dintre coordonatele vieţii unui bătrân din Tocileni – Stăuceni. Victor Tătăruşanu locuiește într-o căsuţă veche, fără electricitate. El are şi probleme de sănătate din cauza cărora nu prea se poate gospodări singur. În anul 1993, a dormit în frig şi i-au degerat mâinile şi picioarele. Singurul lui copil este plecat în Italia și a uitat efectiv de el, dar bătrânul nu şi-a pierdut speranţa că într-o bună zi îl va revedea.

Povestea lui tristă a fost prezentată de Daniel Câşlariu, preşedintele Asociaţiei „Grup Civic” Botoşani, tânăr care ar putea să dea lecţii oricărui funcţionar al statului plătit să facă asistenţă socială. Daniel l-a vizitat pe bătrân şi va face tot ce este posibil pentru a-l ajuta.

„Povestea lui este desprinsă parcă din cele mai negre coșmaruri și mă mir cum de este posibil ca în anul 2020 un bătrân să fie lăsat de comunitate, de funcţionarii din instituţiile statului să ajungă la un asemenea grad de suferinţă şi neajutorare. Bunicul Victor are ca singura sursă de venit un ajutor social de 140 de lei pe lună, după ce în 2018, din cauză că nu s-a prezentat la comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, a rămas fără indemnizaţie. Niciun funcţionar al statului nu şi-a bătut capul să se întrebe dacă un om în situaţia lui poate supravieţui cu 140 de lei. <Lege e lege>, ar fi răspunsul oficial, însă, în aplicarea ei mai trebuie pus şi un strop de suflet”, a declarat Daniel Câşlariu.

Bătrânul nu îşi doreşte multe, doar câteva ceva de mâncare şi un pic de ajutor pentru a putea repara căsuţa, deoarece se teme că se va dărâma peste el.

Persoanele care doresc să îl ajute pe bătrân pot dona orice sumă în conturile: RO03BTRLRONCRT0530156401, RO50BTRLEURCRT0530156401, codul Swift BTRLRO22.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.8 ° C
10.6 °
5.6 °
95 %
1.1kmh
35 %
joi
18 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...