spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTFamilie băgată în izolare timp de două săptămâni din cauza iubirii pătimașe

Familie băgată în izolare timp de două săptămâni din cauza iubirii pătimașe

O adolescentă în vârstă de 17 ani, din comuna Trușești, a fugit noaptea trecută de acasă pentru a merge în vizită la amicul ei, în vârstă de 19 ani, din comuna Durnești, care se afla în izolare la domiciliu, pe fondul pandemiei de coronavirus.

Neștiind ce se întâmplă, rudele au sunat la 112 și au anunțat dispariția ei de la domiciliu. Polițiștii au dat-o în consemn, iar în urma măsurilor dispuse au reușit să o găsească în comuna Durnești. „Aceasta a fost încredințată familiei și a declarat că nu a fost victima vreunei infracțiuni”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

Doar că întâlnirea dintre cei doi tineri nu a rămas fără urmări. Astfel, în urma acestei iubiri pătimașe, familia adolescentei a fost băgată și ea în izolare pentru următoarele două săptămâni, tot pe fondul măsurilor dispuse de autorități pentru stoparea pandemiei de coronavirus. „Atât tinerei cât și familiei acesteia, li s-a adus la cunoștință că au obligația să rămână în izolare la domiciliu pentru următoarele 14 zile”, a adăugat arătat Delia Nenișcu.

Iar lucrurile nu s-au oprit aici întrucât polițiștii au apreciat că tânărul nu a respectat la rândul său măsura izolării, primind-o pe adolescentă la domiciliul său, și prin urmare l-au amendat cu 1.000 de lei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
19.8 ° C
20 °
15.5 °
47 %
0.9kmh
100 %
joi
19 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...