spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTLiderii liberali au scăpat cu avertismente după încălcarea legii electorale la prezidențiale

Liderii liberali au scăpat cu avertismente după încălcarea legii electorale la prezidențiale

Președintele organizației municipale a PNL Botoșani, Viorel Iliuță, și de consilierul local liberal Cătălina Lupașcu au scăpat doar cu un avertisment după ce au fost dați pe mâna Poliției de către Biroul Electoral Județean (BEJ) pentru că au continuat campania electorală și în preziua alegerilor prezidențiale.

Cei doi au fost reclamați de către reprezentanții PSD pentru că aveau pe poza de profil o ramă cu „Votez Klaus Iohannis”. BEJ, format din trei judecători, reprezentantul AEP și reprezentanții a șapte formațiuni politice, au decis, cu trei voturi împotrivă, sesizarea poliției pentru încălcarea legii electorale, asta deși cei doi liberali și-au recunoscut fapta și au șters postările. „Aceasta este procedura legală”, declara, la acea vreme, Cătălina Acatrinei, reprezentantul PNL în BEJ.

Liderii liberali au fost chemați la Poliție unde au dat declarații, iar la începutul lunii martie s-a închis dosarul lor cu un avertisment.

Așa cum am mai spus, am făcut o manevră greșită și cred că a stat o poză de profil de campanie 20 minute. Am mers la Poliție când am fost chemat, am dat declarații și ei au considerat că trebuie să-mi dea un avertisment”, a declarat Viorel Iliuță.

Interesant este că potrivit încadrării făcute atunci de BEJ, cei doi lideri liberali s-ar fi făcut vinovați de o contravenție reglementată de art. 55 și 56 din Legea pentru alegerea Preşedintelui României, iar pedeapsa minimă prevăzută era amendă de 1.500, care putea ajunge până la maxim 4.500 de lei.

Trebuie spus că acestea nu au fost singurele plângeri depuse la BEJ în acele două zile, când a avut loc un adevărat război între PSD și PNL. Tonul l-a dat PNL, care l-a reclamat pe Costel Lupaşcu, după care plângerile au început să vină în cascadă vizându-i și pe Rareș Bogdan, Doina Federovici sau diferite publicații locale sau naționale. Toate aceste plângeri au fost respinse de BEJ.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.8 ° C
12.7 °
8.9 °
70 %
0.7kmh
27 %
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...