spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTFamilie rămasă pe drumuri după un incendiu. Oamenii cer ajutor

Familie rămasă pe drumuri după un incendiu. Oamenii cer ajutor

O familie din satul Popeni, comuna Brăești, a rămas fără locuință, în urma unui incendiu izbucnit în după-amiaza zilei de miercuri, 27 mai a.c., cel mai probabil din cauza unui jar căzut din sobă pe materiale combustibile.

Focul s-a extins cu repeziciune la bunurile din întreaga locuință, dar și la acoperișul din stuf, casa fiind distrusă aproape în totalitate. „La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă și spumă. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit 13 pompieri militari și voluntari, mai bine de trei ore. Valoarea pagubelor a fost estimată la 35.000 de lei”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență. În urma intervenției, pompierii spun că au reușit să protejeze de foc celelalte locuințe și construcții din împrejurimi, valoarea acestora fiind evaluată la 100.000 lei.

Întrucât familia afectată a rămas fără locuință, sătenii s-au mobilizat și au declanșat o colectă publică, încercând să vină în ajutor. Inițiatorul campaniei de ajutorare, Adrian Nistor, a făcut un apel public, pe Facebook, solicitând sprijin din partea tuturor celor care pot da o mână de ajutor.

„Casa familiei Pădurariu a fost distrusă în totalitate de un incendiu. Familia locuiește în satul Popeni, com. Brăești. Aceștia își câstigă existența foarte greu, deoarece niciunul dintre ei nu este salariat, muncind oriunde li se ivește ocazia. Au un băiețel în vârstă de 7 ani, iar mama este însărcinată în luna a 6-a. Durerea și neajutorarea se citesc în ochii copilașului care, în timpul incediului, cu lacrimi în ochi întreba de papuceii, hăinuțele și ghiozdănelul său. În situația prezentată, orice fel de sprijin este bine-venit, luând în considerare că nu și-au mai putut recupera nici măcar actele. Număr contact: 0741578453 Adrian Nistor”, este mesajul postat de botoșănean.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
66 %
2.6kmh
100 %
joi
13 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...