spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTAjutor important pentru elevi - Statul le asigură transport gratuit

Ajutor important pentru elevi – Statul le asigură transport gratuit

În ședința Guvernului de ieri, 28 mai, a fost aprobată Hotărârea de Guvern prin care se reglementează procedura de decontare a cheltuielilor de transport pentru elevi. Elevii școlarizați în România vor beneficia de gratuitate pentru transportul local rutier și naval, transportul rutier județean și naval între localitatea de domiciliu și localitatea unde sunt școlarizați, transportul interjudețean și transportul intern feroviar și cu metroul.

Pentru a beneficia de gratuitatea serviciilor publice de transport local, elevii din învățământul preuniversitar vor solicita centrelor de emitere a documentelor de transport, aparținând operatorului de transport public local, în baza carnetului de elev emis de unitatea de învățământ, vizat prin ștampilă pentru anul în curs, eliberarea documentului de călătorie cu transportul local de tipul legitimație de transport/abonament/card sau alte documente tip, cu valabilitate lunară.

Operatorul de transport public local are obligativitatea de a menține același tarif pentru elevi pe durata anului școlar, tarif care nu poate fi mai mare decât cel practicat pentru celelalte categorii de călători”, se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

Pentru asigurarea gratuității transportului elevilor, pe durata cursurilor, elevii din învățământul preuniversitar, domiciliați în altă localitate față de unitatea de învățământ, depun la începutul fiecărui semestru, la secretariatul școlii, o cerere, prin care solicită eliberarea unei adeverințe care atestă calitatea de elev înmatriculat la unitatea de învățământ, în vederea deplasării cu titlu gratuit, de la domiciliu la unitatea școlară.

În baza acestei adeverințe, operatorul de transport eliberează documentul de călătorie de tipul legitimație de transport/abonament/card sau alte documente tip, pe traseul prevăzut în adeverința eliberată de unitatea de învățământ.

Elevii din învățământul obligatoriu, profesional, inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat vor beneficia de gratuitate pentru transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic. Operatorii de transport feroviar de călători vor elibera elevilor legitimații de călătorie și abonamente lunare gratuite pentru toate categoriile de tren, clasa a II-a.

Elevii din învățământul obligatoriu, profesional, inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat vor beneficia de gratuitate pentru transportul cu metroul, pe bază de abonament lunar, pe tot parcursul anului școlar. Eliberarea abonamentului lunar gratuit pentru elevi se face în baza carnetului de elev, care va avea înscris pe prima filă codul numeric personal al elevului, respectiv în baza adeverinței doveditoare și a certificatului de naștere, în copie, pentru elevii claselor pregătitoare.

Fiecare copil al României are dreptul la educație. Unul dintre obiectivele Ministerului Educației și Cercetării este acela de a asigura accesul echitabil și nediscriminatoriu la o educație de calitate a tuturor elevilor din România. Acest lucru presupune, cu necesitate, măsuri rapide și coerente de intervenție integrată pentru diminuarea riscului de excluziune și de abandon școlar”, a declarat Monica Anisie, ministrul educației și cercetării.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
11.7 °
11.5 °
85 %
1.3kmh
100 %
joi
11 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...