marți, iulie 1, 2025
AcasăLocal BTPacientă dializată decedată după infecţia covid19

Pacientă dializată decedată după infecţia covid19

Încă un botoşănean care beneficia de dializă a decedat în urma infecţiei cu noul coronavirus.

Este vorba de o femeie, în vârstă de 64 ani, care este din județul Botoșani şi care a fost internată pe data de 19 mai, atunci când a fost şi confirmată cu covid19.

Din păcate, starea ei a continuat să se deterioreze de la o zi la alta, iar în noaptea de joi spre vineri organismul acesteia a cedat, fiind înregistrat decesul.

Potrivit cadrelor medicale, aceasta mai suferea de insuficientă renalî cronica – dializa, insuficientă hepatică şi insuficienţă cardiacă.

Decesul a fost comunicat de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, fiind al 46-lea din judeţul Botoşani şi al 1243-lea dintr-un total de 1248 la nivel naţional.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
16.1 ° C
17.6 °
16.1 °
62 %
2.5kmh
9 %
lun
16 °
mar
24 °
mie
26 °
J
29 °
vin
31 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De când cu scumpirile astea, rezervorul e cam des cu burta goală.  

EDITORIAL

Avem guvern nou, avem plan de guvernare, avem promisiuni de reforme, dar nu avem vreo speranță că ne va fi mai bine. Mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Supărată foc, la râu, Mândra-i cu furca la brâu Dar n-o ține mult. O scoate De la bădița din spate...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...